TIRANIA IDEILOR?

Atrăgeam atenția, în tableta precedentă, asupra unei cărți mai mult de cât interesante și revelatoare: „Intelectualii”, de Paul Johnson, în care este pusă sub lupă relația om-operă-societate în cazul unor creatori ce au lăsat consistentă urmă a trecerii: Rousseau, Shelley, Marx, Ibsen, Hemingway, Tolstoi, Brecht, Bertrand Russell, Sartre, Orwell ș.a. Cercetarea (autorul o numește „ancheta noastră”) își propune să analizeze contribuția pe care, în ultimele două veacuri, au izbutit-o intelectualii laici, înlocuitori ai vechiului cler „în calitate de călăuze și mentori ai umanității.” Concluzia concluziilor pare întru totul surprinzătoare: intelectualii ar trebui ținuți departe de structurile puterii (!) și vine cu girul și prestigiul autorității științifice greu de contestat, într-un moment în care, la noi, se încearcă acreditarea opiniei contrarii. Împotriva uzanțelor rubricii, vom cita in extenso paragraful final al cărții, ce sintetizează roadele unui demers întreprins cu onestitate, cu uneltele cercetării științifice serioase, și cu strădania evidentă de a acorda respectul cuvenit adevărului. Iată-l: ” …se simte astăzi un anumit scepticism public față de intelectualii care se ridică pentru a ne ține predici; o tendință tot mai accentuată în rândul oamenilor obișnuiți de a pune în discuție dreptul universitarilor, al scriitorilor și filozofilor, oricât ar fi ei de eminenți, de a ne spune cum să ne purtăm și cum să ne organizăm viața. Pare să fie tot mai răspândită convingerea că intelectualii nu sunt mari înțelepți în calitate de mentori, nici nu sunt niște exemplare mai valoroase decât vrăjitoarele, vracii și preoții din trecut. Împărtășesc acest scepticism. Probabilitatea ca o duzină de oameni aleși la întâmplare, în plină stradă, să facă dovada unor concepții raționale despre chestiunile morale și politice în aceeași măsură cu un segment reprezentativ al intelectualității este la fel de mare. Merg însă mai departe. Intelectualii ne oferă una dintre principalele lecții ale tragicului nostru secol, care a sacrificat atâtea milioane de vieți nevinovate pe altarul planurilor de ameliorare a rasei umane. Ei nu numai că ar trebui ținuți departe de structurile puterii, dar trebuie să facă obiectul unei suspiciuni speciale atunci când încearcă să ofere colectivității un sfat. Feriți-vă de comitetele, conferințele și ligile intelectualilor. Să nu aveți încredere în
afirmațiile publice provenite din rândurile lor strânse. Ignorați-le verdictele depreciatoare la adresa liderilor politici și a evenimentelor importante, căci, departe de a fi oameni extrem de individualiști și nonconformiști, intelectualii urmează anumite modele de comportament.
Considerați ca grup, ei sunt adesea ultraconformiști în cadrul unor cercuri formate din aceia a căror aprobare o caută. Asta îi face atât de periculoși en masse, căci le permite să creeze un climat de spaimă sau ortodoxii dominante, care adesea generează prin ele însele curente de acțiune iraționale și distructive. Mai presus de toate, trebuie să ne amintim întotdeauna ceea ce de obicei intelectualii uită: faptul că oamenii contează mai mult decât conceptele și trebuie de aceea să se situeze pe primul loc. Cel mai rău despotism posibil este tirania nemiloasă a ideilor.” N-am citat dintr-un pamflet, ci din concluziile unei cărți respectate despre intelectuali, scrisă de un intelectual rasat, adresată în primul rând intelectualilor, apărută la o editură condusă de intelectuali și, cel puțin deocamdată, fără prea mare ecou… în rândul intelectualilor noștri. N-a stârnit nici măcar obișnuitul protest colectiv semnat cu 55 de nume…