Tir pe pâine

Când au loc Jocurile Olimpice, oricare alt eveniment, sportiv sau de altă natură, pare complet lipsit de substanță. Asta se reflectă în totala lipsă de interes a întregii planete față de tot ce nu este sport cuprins în programul Jocurilor. Noi, ca întotdeauna, suntem altfel decât restul lumii. Dincolo de a fi un semn de originalitate, pare o dovadă de prostie sau de nebunie națională. Se știe că în antichitate, pe perioada desfășurării Olimpiadelor, războaiele încetau. Istoria nu ne-a dezvăluit nicicum, niciodată, cum se petrecea acest fenomen, cum erau înștiințați combatanții că trebuie să-și ia time out, dar oricum povestea e prea frumoasă ca să nu dăinuie. Cum ziceam, la noi e mereu altfel: parcă în ciuda Olimpiadei, războiul politic nu numai că nu-și ia pauză, dar devine tot mai feroce. Televiziunile „de știri” au renunțat complet la informații, programele lor fiind alcătuite, cam de când a început Olimpiada, exclusiv din „tocșăuri” în care cele două tabere se amenință cu destituiri, turnătorii, procese, pârnăi. Președintele „de serviciu”, Antonescu, fost ministru al Sportului, a mormăit ceva „de bine” pentru sportivii noștri olimpici, fără a pronunța vreun nume (și aveam deja niște eroi omologați!), alaltăseară, după care a peronat și el vreo 40 de minute, despre destituiri și procente. Să-i lăsăm în durerea lor și să ne ocupăm nițel și de partea frumoasă a vieții. Așadar, n-aș fi crezut niciodată că pot să tremur și să mă ia cu dureri de inimă în așteptarea unui joc de-al lui Alin Moldoveanu. Țineți minte că scrisesem tot aici, înainte de Olimpiadă, că dau șanse la medalie unuia din cei doi tiriști? Iată că Moldoveanu ne-a adus această bucurie, deocamdată unică, și care e posibil să și rămână astfel. Am tremurat și pentru Alina și Corina la judo, și pentru scrimere, și pentru Martin la haltere, ca să nu mai vorbesc despre gimnaste și canotoare. … Și uite-așa, pe neobservate, m-am trezit ieri în mână cu niște ziare în care scria că la ora 21.45 sunt meciurile din preliminariile Champions’ League! La fotbal! Ei, și? Las’ să fie! Să știți că viața fără fotbal există, la fel cum la noi, și numai la noi, există și fotbal fără viață.