Urmașii infamului Brutus, groparii președinților PSD (I)

În ediția din 22 aprilie 1992 a ziarului „Crai nou” a fost consemnată o informație care a dobândit, din perspectiva celor 31 de ani scurși de atunci, valoarea unui înscris de însemnătate, să zicem istorică, cel puțin în plan județean. Vorbim despre comunicatul prin care se aducea la cunoștința opiniei publice constituirea, în data de 18 aprilie 1992, a Comitetului de Inițiativă privind organizarea Filialei Județene Suceava a partidului FSN – 22 Decembrie. Comunicatul îmi purta semnătura în calitate de înainte mergător, de primus interpares – primul între egali.
Sub această denumire – FSN – 22 Decembrie a fost zămislit embrionul din care avea să se nască și apoi să crească, precum voinicul din poveste, cea mai puternică și mai bine organizată formațiune politică din județul Suceava și din întreaga țară, de orientare social-democratică, Partidul Social Democrat (PSD), despre care discutăm, a fost cunoscut în decursul timpului și sub denumirile de FDSN, respectiv PDSR.
În calitate de ctitor, atât la nivel județean, cât și național, am desfășurat din convingere și loialitate o intensă și rodnică activitate politică, timp de peste un deceniu. În bilanțul mandatelor mele de lider județean al PSD sunt consemnate organizarea, conducerea și câștigarea mai multor runde de alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, contribuția majoră la edificarea, de la cota zero, a Organizației Județene Suceava a PSD, onorarea funcțiilor de senator, deputat și prefect, ca să ne oprim doar aici.
Majoritatea celor care au ocupat posturi de conducere în structurile județene ale PSD din Suceava după „epoca Băncescu”, să-i zicem, proveneau din rândurile vechii nomenclaturi ale mafiei agrariene oploșită politic, chiar din anul 1990, la defunctul PDAR, partid condus de Victor Surdu, un individ bine sovietizat.
Potrivit unei definiții ușor lirice, un partid este o conjugare de interese și afinități. Odată cu pătrunderea agrarienilor în PSD Suceava au rămas doar interesele, dispărând afinitățile. Spiritul ciocoiesc, lichelismul și ingratitudinea definindu-le acestora comportamentul politic, străin de valorile și idealurile social-democrației. Puțeau groaznic a mitocani. Dar, la subiectul tenebros al ingratitudinii în PSD mă voi referi mai pe larg în rândurile ce urmează.
Ajungând la vârsta deplinei maturități, Partidul Social Democrat poartă în ADN-ul său un beteșug, o meteahnă a căror denumire provine parcă mai curând din terminologia folosită de juriștii crescuți la Școala Dreptului Roman: PARICIDUL!
Rând pe rând personalitățile de prim rang, care au condus partidul, punând cărămizi pentru înălțarea și consolidarea zidurilor sale, au fost eliminate cu brutalitate, ingratitudine și o plăcere de-a dreptul grotești.
Domnul Ion Iliescu, „cel dintâi chemat” de vuietul revoluției, a fost faultat cu intenție de Mircea Geoană, sprijinit de gonacii săi din „Grupul de la Cluj”. La Congresul partidului din anul 2005 i-au tras scaunul de sub șezut și apoi l-au marginalizat până când venerabilul magistru a dispărut din peisajul politic ca fumul în dunga zării, locul său pe jilțul din prezidiu rămânând „pustiu precum cuibul unei păsări care nu se va mai întoarce”.
După câțiva ani de domnie, fantele Mircea Geoană a căzut în gol. Binevoitorii săi colaboratori, cu care se afla la manșă în cabina de zbor, i-au atașat în spate, în loc de parașută, un rucsac plin cu bolovani. A pierdut nu doar fotoliul de președinte, dar și calitatea de membru al partidului. L-au recuperat, în schimb, cei de la NATO, știind că este vaccinat de americani, mai precis de CIA.
Nici Adrian Năstase, crescut și el sub mantaua lui Ion Iliescu, nu a avut o soartă mai bună. Cu toate că, din punct de vedere intelectual, este, în mod cert, unul dintre cei mai titrați politicieni post-decembriști, a părăsit scena politică, spre satisfacția maladivă a pizmașilor săi tovarăși de drum, încătușat și întemnițat în două rânduri. Actualii lideri ai PSD, orgolioși nevoie mare, îl mențin în stand-by, lăsând nefolosit un valoros capital de cultură și înaltă experiență politică, util partidului ca ploaia pe vreme de secetă. În PSD chiar se resimt efectele unei secete acute de creiere cultivate.
Ioan BĂNCESCU