Tenis de câmp

Tinerii tenismeni din județ au luptat pentru trofee la Olimpiada Sportului Școlar



Zeci de copii s-au întrecut pe terenul Unirea
Zeci de copii s-au întrecut pe terenul Unirea

Elevi de la mai multe școli gimnaziale din județul Suceava au luptat zilele trecute pentru trofeele puse în joc la prima ediție a Olimpiadei Sportului Școlar la tenis de câmp. Competiția a avut loc pe terenurile de tenis ale Clubului Select Suceava din cadrul bazei sportive Unirea din Suceava și a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava, Clubul Sportiv Select Suceava și Asociația Județeană de Tenis Suceava. Acest proiect a fost realizat cu sprijinul municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava.
Competiția s-a adresat elevilor din clasele I-VIII din județ ce practică acest sport la orice nivel, în concurs intrând aproximativ 30 de copii, ce au reprezentat mai multe școli din județul Suceava. După câteva ore bune de jocuri în care participanții și-au testat nivelul la care se află în compania mai multor adversari, micii tenismeni au fost recompensați la final de organizatori cu premii destul de consistente. În competiția rezervată fetelor din clasele I-IV, trofeul a fost câștigat de Shara Gușă, elevă în clasa a III-a la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni, urmată pe locul II de Mara Grămadă, de la Școala Gimnazială Nr. 5 din Răsăuți, și de Jessica Șerban, de la Școala Gimnazială Milișăuți. La băieți, ciclul primar, premiul cel mare a fost câștigat de Rareș Iliesei, elev în clasa a IV-a la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava. Pe locurile II și III s-au clasat Răzvan Maciuc, elev în clasa I la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, și Matei Lungu, elev în clasa I la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, doi copii foarte talentați, ce posedă o tehnică foarte bună, dar sunt cu trei ani mai mici decât câștigătorul.
Competiția rezervată elevilor din clasele V-VIII a fost una destul de spectaculoasă, la fete impunându-se Ștefana Corlățan, elevă în clasa a V-a la Liceul Teoretic Filadelfia, pe locul II s-a clasat Mirela Gemeniuc, iar pe locul III – Ana Maria Bejenar, ambele fiind eleve la Școala Gimnazială din Todirești. La băieți, clasele V-VIII, competiția a fost câștigată fără probleme de Emilian Alex Petruneac, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, ce deține o tehnică destul de bună, dar și un fizic mult peste contracandidații săi, chiar și de aceeași vârstă. Pe locul II s-a clasat un alt sportiv foarte talentat, Dimitrie Purcariu, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, iar locul III a fost ocupat de Ionuț Bejenariu, elev în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Todirești.
„Este prima dată când se organizează în județul nostru, dar și-n țară o astfel de fază județeană a Olimpiadei Sportului Școlar și sperăm s-o continuăm și cu alte ediții. Am reușit să adunăm copii valoroși din tot județul la acest concurs și sper să atragem cât mai mulți elevi către acest sport. O parte din ei sunt deja legitimați la Clubul Select Suceava, iar acest concurs a fost un bun prilej de verificare și pregătire pentru concursurile ce urmează, mai ales cele din circuitul Federației, unul din ele fiind Cupa Monitorul. Mulțumim tuturor celor ce s-au implicat în organizarea concursului, în special profesorilor Horațiu Neacșu și Dumitru Irimia, dar și inspectorului școlar pentru educație fizică și sport, Adrian Boicu. Acest proiect a fost realizat cu sprijinul municipiului Suceava și al Consiliului Local Suceava”, a declarat președintele Asociației Județene de Tenis, Mihai Pop, profesor la Școala Gimnazială Plopeni.



Recomandări

Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică
Ștefanistul David Palaghianu și prof. Petru Crăciun sunt în India, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică