Tinerii cu HIV/SIDA din sistemul de protecție sucevean au propria casă. Acest lucru a fost posibil ca urmare a implementării unui proiect PHARE prin care a fost deschisă o casă în care vor locui cei șapte tineri care suferă de HIV/SIDA. Până în acest moment, tinerii stăteau în două centre de plasament din Fălticeni și Gura Humorului. Tinerii au vârste cuprinse între 16 și 18 ani. Șeful Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Gheorghe Straton, a declarat că această măsură s-a impus avându-se în vedere nevoia specială de îngrijire și consiliere specifică atât vârstei tinerilor, cât și simptomelor generate de această boală neiertătoare. „Patru dintre acești tineri suferă, pe lângă HIV/SIDA, și de deficiență mintală, ceea ce impune un program adaptat atât nevoilor de ordin medical, dar mai ales abilităților și capacității lor de înțelegere”, a mai spus Straton. Casa din Fălticeni în care au fost mutați tinerii are o capacitate de nouă locuri, are trei dormitoare, o cameră de zi, trei băi, o bucătărie, garaj, magazie și o spațioasă curte interioară, toate dotate conform standardelor în vigoare și nevoilor acestor copii. Costurile de achiziție și dotările clădirii, care, în opinia directorului executiv Straton, „reprezintă un unicat pe piața serviciilor sociale din județul Suceava”, au fost de 325.000 RON. Curtea de 328 de metri pătrați a fost dată în folosință gratuită de către Primăria Fălticeni. „Adaptarea copiilor în noul mediu reprezintă un real succes, mutarea fiind așteptată cu interes de către toți tinerii, fie ei proveniți din centrul de plasament „Dumbrava Minunată din Fălticeni sau din „George Sidorovici” din Gura Humorului, acum ei simțindu-se ca acasă. Practic, începutul mutării a debutat în luna iulie, tinerii participând în mod direct la activitățile de reamenajare și decorare a fiecărei camere, ei fiind o echipă fericita și bine închegată”, a mai spus Straton.





