– Primarul Ion Lungu a emis primele dispoziții de plată din acest an, pentru 25 de cupluri de tineri căsătoriți din municipiul Suceava
Primele cupluri din municipiul Suceava, aflate la prima căsătorie, vor putea beneficia de cei 200 de euro oferiți de stat la jumătatea lunii martie. Primarul Ion Lungu a emis primele dispoziții de plată din acest an, pentru 25 de cupluri de tineri căsătoriți care s-au încadrat în condițiile legii. În primele șase săptămâni ale anului, în municipiul Suceava au fost încheiate 67 de căsătorii, numai 50 de cupluri fiind la prima căsătorie, putând astfel să beneficieze de premiul de 200 de euro. Jumătatea dintre aceștia vor putea primi banii peste 30 de zile, termenul legal după emiterea dispoziției de plată de către primarul municipiului.
Procedurile de aplicare a acestei legi sunt însă anevoioase. După căsătorie, tinerii trebuie să depună o cerere tip pentru acordarea sprijinului financiar la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Suceava, împreună cu o declarație pe proprie răspundere din partea celor doi soți că se află la prima căsătorie. Tipizatele pentru cerere și declarație sunt primite de tinerele cupluri odată cu Certificatul de căsătorie și Livretul de familie. În maxim cinci zile, după ce funcționarii vor verifica veridicitatea declarațiilor, primarul trebuie să emită o dispoziție de eliberare a banilor. Circuitul financiar este însă destul de complicat. Banii sunt acordați din fonduri guvernamentale prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei (MMSSF), dar alocați de bugetul local. Plata se face în lei, la cursul BNR din pre-ziua plății, și poate fi primită direct de la casierie, prin mandat poștal, cont în bancă sau chiar direct pe card.





