Tinerii în vârstă de 18 ani care nu se prezintă la centrele militare în termenul legal de șase luni de la împlinirea acestei vârste pentru a fi luați în evidență vor fi amendați cu sume cuprinse între 100 și 300 lei, a decis Guvernul, argumentând că numărul tinerilor luați în evidență a scăzut mult.
Amenzile au fost introduse printr-un proiect de lege aprobat, ieri, de Guvern și care modifică Legea 395/2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat.
„Serviciul militar pe bază de voluntariat rămâne în vigoare, nu se schimbă nimic. Proiectul de lege instituie aplicarea unor amenzi pentru tinerii de 18 ani care, în termen de 6 luni de la împlinirea acestei vârste, nu se prezintă la centrele militare, pentru a fi luați în evidență. Amenzile sunt modice, între 100 și 300 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Ea a arătat că, în ultimii ani, numărul tinerilor care ar trebui incluși în aceste evidențe a început să scadă foarte mult.
Oficialul guvernamental a arătat totodată că în toate statele membre NATO care nu au serviciul militar obligatoriu sunt aplicate astfel de sancțiuni.
Proiectul de lege a fost trimis Parlamentului pentru aprobare.