La scurt timp de la demararea acțiunii de repartizare cadastrală a terenurilor gratuite pentru casă tinerilor care au depus dosare la legea 15/2003, ca urmare a sesizării unor posibile încercări de modificare a granițelor stabilite, conducerea Primăriei Suceava i-a avertizat pe aceștia de consecințele acestor acțiuni.
“Deja am primit câteva sesizări conform cărora s-a încercat mutarea bornelor de delimitare între terenuri, pentru ca unii să aibă mai mult teren, în detrimentul vecinilor. Cei care vor fi descoperiți că au făcut asemenea lucruri riscă să piardă terenul ce le-a fost repartizat, pentru că mutarea bornelor e echivalentă cu un furt și vom lua măsuri drastice contra acestora”, a declarat viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu.
De la începutul săptămânii și până acum au fost repartizate cadastral aproximativ 70 de loturi pe terenul de pe Dealul Mănăstirii, la ieșirea din Suceava spre Botoșani, acțiunea urmând să fie finalizată săptămâna viitoare.
Din momentul în care cei 135 de tineri beneficiari ai legii 15 vor primi terenul în folosință gratuită și obțin autorizația de construcție, ei au la dispoziție un an pentru a demara lucrările, în termen de doi ani casele urmând să fie gata “la roșu”.





