Tinerii care au finalizat în acest an o formă de învățământ și vor să-și depună dosar de șomaj la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava sunt informați că au termen limită de 60 de zile de la absolvire pentru a se înregistra în baza de date a instituției, în caz contrar pierzând dreptul de a mai solicita indemnizația de șomaj.
Astfel, absolvenții de liceu caredoresc să se înregistreze în evidențele AJOFM, în vederea înregistrării ca persoane în căutarea unui loc de muncă și solicitării dreptului la indemnizația de șomaj, trebuie să depună dosarul de șomaj până la data de 29 iulie, pentru a se încadra în termenul limită de 60 de zile. Situația este valabilă pentru cei care nu dau sau nu vor promova bacalaureatul, pentru cei admiși termenul de 60 de zile începând de la data absolvirii examenului.
Același termen de 60 de zile este valabil și în cazul absolvenților de studii superioare.
AJOFM a transmis aceste precizări în condițiile numărului mare de absolvenți care, în anii trecuți, în lipsă de locuri de muncă, au optat să intre în șomaj.
Dintre absolvenții promoției 2013 deocamdată doar 121 și-au depus dosare la AJOFM. „Grosul” este însă așteptat în perioada următoare.