Cântăreața Tina Turner, faimoasă atât pentru muzica ei, cât și pentru picioarele și ținutele ei sexy – fuste scurte și pantofi cu toc – pe care le poartă pe scenă de mai bine de o jumătate de secol, a împlinit, joi, 70 de ani, informează monstersandcritics.com.
Popularitatea cântăreței a crescut din nou pe parcursul ultimului an, după ce a cântat în turneul „Tina! 50th Anniversary Tour” în Europa și America de Nord. Turneul s-a încheiat în mai și a avut încasări de 130 de milioane de dolari.
Hanes, care fabrică ciorapi de damă, a profitat de pe urma imaginii Tinei Turner ani de zile, transformând-o în model TV și de revistă, chiar și după ce a trecut, pe scenă, la pantaloni marca Capri.
Potrivit revistei Rolling Stone, Turner este „una dintre cele mai mari cântărețe ale tuturor timpurilor” și a vândut peste 200 de milioane de albume, precum și mai multe bilete la concerte comparativ cu orice alt artist din istorie.
Deși, în prezent, Tina Turner nu are planuri pe plan muzical, trecutul a arătat deja că va urca din nou pe scenă. Cântăreața a anunțat de cinci ori până în prezent că se retrage, dar a revenit pe scenă, arătând întotdeauna că nu și-a pierdut energia, vitalitatea sau atractivitatea.
Cu toate acestea, Turner susține că îi place viața tihnită pe care o are în prezent. „Pur și simplu îmi place să stau acasă. Pot să îmi ascult muzica preferată și să beau vinul meu favorit”, a spus ea, în iunie, într-o emisiune televizată transmisă în Germania.
Tina Turner îl are ca partener de viață pe Erwin Bach, director executiv al unui studio de înregistrări german, pe care l-a cunoscut, în 1985, pe aeroportul Heathrow din Londra.
Tina Turner, pe numele său real Anna Mae Bullock, s-a născut pe 26 noiembrie 1939, în Brownsville (Tennessee). Tatăl ei lucra pe o plantație de bumbac, în timp ce mama avea familie de origine indiană. Ea a trecut la budism din 1970.
După liceu, Tina Turner s-a mutat la Saint Louis, atunci capitala blues-ului, unde l-a întâlnit pe Ike Turner, un chitarist cu opt ani mai în vârstă decât ea. Primul lor single – „Fool in Love” – a urcat pe primul loc în topul Hit Parade.
Consacrarea ei în cariera solo a venit în 1966, odată cu lansarea piesei „River Deep Mountain High”, compusă pentru ea de Phil Spector.
Căsnicia ei a început să se degradeze după ce Ike Turner a devenit dependent de droguri și abuziv, Tina Turner părăsindu-l pe 2 iulie 1976 și luând cu ea cei patru copii ai cuplului, dintre care doi pe care soțul ei îi avea anterior.
În timpul divorțului, ea a renunțat la orice sprijin din partea lui Ike și la drepturile asupra melodiilor comune. Și-a început cariera solo în 1984, la New York, când avea datorii de o jumătate de milion de dolari și trăia doar din ajutorul social. În același an, la vârsta de 45 de ani, Tina Turner a câștigat patru premii Grammy pentru albumul de revenire „Private Dancer” și a apărut, alături de Mel Gibson, în filmul „Mad Max – Beyond Thunderdome”.
A mai jucat în numeroase filme și a lansat alte 10 albume muzicale, primind numeroase premii.