Timpul

Timpul este circumscris și nu este ceva de sine stătător. Timpul este umplut de Dumnezeu. Prin urmare, la fel cum Dumnezeirea Se află în tot spațiul și în toată creatura, la fel este și în orice segment de timp. Dumnezeu este peste toate acestea: peste spațiu, peste creatură, peste timp, pentru că El le guvernează.
Ca să vedem neputința omului în comparație cu atotputernicia dumnezeiască, să ținem cont de faptul că nici măcar cu gândul nu putem noi, ca oameni, să înconjurăm spațiul spre a evalua mărimea lui, nici măcar creaturile care ne sunt lăsate pe pământ nu le putem număra, decât în parte, și nimeni nu-și știe timpul exact al șederii aici, în viața pământească. Deci nu putem fi stăpâni peste spațiu, timp și creaturi decât atât cât ne permite Însuși Dumnezeu.
Astfel, pentru timpul petrecut fără folos, ne vom face cu toții răspunzători în fața Dumnezeirii. Asta pentru că timpul nu este al nostru, ci al Dreptului Judecător. Dacă pentru o petrecere a timpului plăcută lui Dumnezeu vom primi răsplată, este evident că pentru o petrecere rea și plină de păcate vom da socoteală.
Internetul are „darul” de a comprima timpul Pierderea timpului în jocuri, dezmăț, desfrâu, ospețe este un păcat tocmai prin aceea că timpul nu este în exclusivitate al nostru, ci Îi aparține lui Dumnezeu. Când ai un fel plăcut de mâncare, nu te repezi să mănânci tot din oală, așa este și cu drămuirea timpului nostru. Timpul înseamnă viață, iar cheltuirea vieții în păcate este mare urâciune.
Internetul are „darul” de a comprima timpul. Orele zboară, minutele ți se par secunde, și tot așa. Unii sunt foarte atrași de acest miraj, considerându-l un element forte al lumii virtuale. Iar eu afirm că este elementul cel mai de plâns.
Cineva va răspunde pentru timpul pierdut pe chat, prin flirturi, pe canale interzise, pe site-uri deocheate, și acela nu va fi nimeni altul decât cel care a păcătuit. Nu are rost să vorbim despre scurtimea zilelor noastre. Trăim vremuri în care medicina se află pe cele mai înalte culmi, dar mortalitatea crește continuu. Nu e zguduitor acest paradox?
Datori suntem, astfel, să avem grijă de timpul nostru ca și cum am avea grijă de sănătatea noastră, și nu este nici o exagerare că, drămuind bine timpul, dăruim sănătate sufletului nostru. Dacă petrecem tot timpul în păcate, atunci se vor surpa și sufletul și trupul. Pierderea vremii pe Internet, în ceea ce generic se numește „distracție”, este un afront direct adus lui Dumnezeu. Dacă Internetul ar fi fost de așa mare trebuință, I-ar fi fost greu lui Dumnezeu să îl facă inginer pe Adam și aceasta să stăpânească și peste unealta asta de pierzanie? Nu se observă, oare, că, cu cât avem tehnică mai sofisticată, singurătatea se insinuează și mai mult? Asta pentru că vrem relații virtuale, camere video peste tot, lumi imaginare.
Iubirea care se naște pe Internet este – aproape întotdeauna – o iubire surogat, nu o iubire deplină. Pentru că dacă dragostea servește poftelor, atunci Dumnezeu nu mai încape în această relație.
Ascultare și iertare La polul opus, dacă iubirea are scopuri nobile (cum ar fi întemeierea unei familii și nașterea de prunci), atunci Dumnezeu va coborî în viața ta și vei înțelege fără prea mult efort cât de viclene sunt aceste mașinării virtuale care obișnuiesc să răpească vieții reale tot ce este mai frumos.
Nelucrarea este o pedeapsă pentru cel care o adoptă. Nevoia de Dumnezeu îl va ajunge din urmă, căci oricâtă răutate ar avea omul în el, tot va ajunge la întrebarea firească dacă a făcut sau nu, în viața sa, ceva bun și pentru suflet.
Nepriceput sunt în a vă spune ce să faceți cu timpul vostru, de aceea mă duc direct la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Înțelepciunea Duhului, care ne-a vorbit prin El, și la bunătatea Tatălui, că ne-a învrednicit prin Întruparea Fiului să auzim asemenea cuvinte.
Iisus Hristos a propovăduit în multe feluri. Prin viața Sa curată, sfântă și smerită. Prin gesturi, lacrimi, sacrificiu. Prin vindecări și iertarea păcătoșilor, prin iertarea celor ce au greșit față de El. Prin pilde de o frumusețe a înțelepciunii fără seamăn. Prin ascultare.
Ca să petrecem timpul încât să-I fim dragi lui Dumnezeu, nu ne trebuie multe, decât să ascultăm îndemnurile date nouă cu atâta blândețe de Iisus. În viața pământească trebuie să ne arătăm blânzi, ca să nu moștenim răutatea. Trebuie să fim milostivi, ca să nu cunoaștem dreptatea nemilostivirii. Trebuie să fim împăciuitori, ca să nu cunoaștem ororile războiului. Trebuie să fim fideli familiei, ca să nu cunoaștem gustul trădării. Trebuie să iertăm, să facem milostenie, să postim, să ne rugăm, toate acestea nu spre fala lumii, ci spre folosul sufletului. Mai trebuie să ne facem de folos. Apoi, să-l ajutăm pe cel bolnav sau aflat în suferință. Trebuie să fim răbdători, credincioși, să mulțumim pentru toate și să fim smeriți, căci de omul smerit nu se ating duhurile necurate. Să nu dăm frâu liber patimilor care ies din inimă. Să fim în acțiunile noastre nevinovați ca pruncii. Să lucrăm la via sădită pe pământul credinței, chiar dacă Stăpânul ne-a tocmit în ceasul al unsprezecelea. Să muncim pentru o pâine și să slujim cu dragoste și fără cârtire. Să ne rugăm și să priveghem, ca să nu cunoaștem tristețea celor cinci fecioare nebune. Să înmulțim talanții. Să dăm de mâncare celui flămând, să îi dăm un pahar cu apă celui însetat, să-l cercetăm pe cel bolnav, să mergem la cei ce se află în temnițe. Să ne facem vrednici de împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului.
Cine va face toate astea are cea mai frumoasă petrecere a timpului. Viața lui este o continuă sărbătoare.
(www.nistea.com)