Țigările light sunt la fel de nocive ca și cele obișnuite



Contrar ideii potrivit căreia țigările „ușoare” ar face mai puțin rău fumătorilor, un nou studiu a arătat că țigările light pot furniza creierului la fel de multă nicotină ca și cele obișnuite. De ani buni, producătorii au lansat pe piață așa-numitele țigări light, care conțin mai puțină nicotină decât cele normale și care, teoretic, ar afecta mai puțin sănătatea fumătorilor. Cu toate acestea, un recent studiu al cercetătorilor din cadrul Universității California din Los Angeles pune la îndoială veridicitatea acestei strategii de vânzare.
Țigările light conțin niveluri de nicotină cuprinse între 0,6 și 1 miligram, iar cele obișnuite, între 1,2 și 1,4 miligrame. Echipa de cercetători, condusă de profesorul doctor Arthur L. Brody, a constatat că țigările cu conținut scăzut de nicotină se comportă la fel ca și cele normale, ocupând un procent semnificativ din receptorii de nicotină ai creierului. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că și un nivel foarte scăzut de nicotină este suficient pentru a acapara un procent semnificativ de receptori. „Fumătorii trebuie să țină cont de două aspecte. Primul ar fi că o cantitate mică de nicotină este suficientă pentru a ocupa receptorii de nicotină din creier, iar al doilea este că și țigările light fac acest lucru“, a explicat Brody.
Echipa sa a mai descoperit că, din cauza nicotinei, anumiți neuroni pot comunica, în acest fel crescând nivelul de dopamină pentru o perioadă îndelungată. „Mulți cercetători sunt de părere că acesta este unul dintre principalele motive pentru care nicotina provoacă dependență”, a mai spus Arthur L. Brody.