Controale

Țigări și alcool de contrabandă de aproape 1.500 de lei, descoperite de polițiști

Țigări de contrabandă, descoperite de polițiști
Țigări de contrabandă, descoperite de polițiști

Controalele efectuate de polițiști în cursul zilei de marți, în trafic sau în piețele agroalimentare, au dus la depistarea unor cantități de țigarete de contrabandă și sticle de alcool fără proveniență legală, care au fost confiscate.
Astfel, în jurul orei 08.20, o patrulă din cadrul Secției de Poliție Rurală Dărmănești a oprit pentru control pe DN 2, în localitatea Dărmănești, un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Fălticeni. În urma controlului efectuat polițiștii au identificat în portbagajul autoturismului o sacoșă cu mai multe sticle de alcool și 200 de țigarete fără timbru autohton, pentru care bărbatul a declarat că nu deține documente de proveniență. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, iar marfa în valoare de aproximativ 600 lei a fost confiscată în vederea continuării cercetărilor.
În cursul serii care a urmat, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Suceava a identificat într-o piață agroalimentară din localitate o femeie care deținea 1.073 de țigarete de proveniență extracomunitară, pentru care nu a putut justifica proveniența. Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de circa 750 de lei, a fost confiscată, urmând ca femeia să fie cercetată în continuare de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de ”contrabandă”.

Recomandări

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb
Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Suceava, în topul județelor cu cele mai mari confiscări de țigări de contrabandă și al celor mai mari capturi

Săptămână neagră pentru contrabandiști, cu două acțiuni de amploare ale polițiștilor și cinci arestări