Anul 2019

Țigări de aproape 4 milioane de euro, confiscate de polițiștii de frontieră suceveni

Bilanțul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava
Bilanțul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava

Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Suceava, cu sediul în municipiul Rădăuți, a organizat, marți, 21 ianuarie, o întrunire care a avut ca scop evaluarea activităților desfășurate de polițiștii de frontieră suceveni în anul 2019. Potrivit materialului prezentat de șeful STPF Suceava, comisar-șef Cezar Călin Ciorteanu, acțiunile structurilor Poliției de Frontieră Suceava sunt coordonate de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și au ca scop îndeplinirea atribuțiilor specifice privind supravegherea și controlul trecerii frontierei de stat, în scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale, combaterii contrabandei și traficului cu țigări, criminalității transfrontaliere și a oricăror alte încălcări a regimului juridic al frontierei de stat, asigurării ordinii și liniștii publice în zona de competență. Situația operativă la frontiera de stat romano-ucraineană din zona de responsabilitate a structurilor Poliției de Frontieră din județul Suceava, în anul 2019, a fost complexă, fiind caracterizată prin activități de contrabandă și trafic cu țigări, treceri frauduloase a frontierei de stat, trafic internațional cu autovehicule furate etc. În Punctele de Trecere a Frontierei (PTF) din județ au fost înregistrate 2.446.700 de treceri persoane (PTF Siret-2.428.000 și PTF Vicșani-18.700) și aproximativ 762.200 de mijloace de transport. Polițiștii de frontieră au instrumentat 383 de dosare penale sub aspectul săvârșirii a 692 de infracțiuni de către 278 de persoane, iar valoarea totală a bunurilor confiscate în anul 2019 este de circa 18,13 milioane de lei. Pe linia migrației ilegale au fost întocmite 33 de dosare penale cu 81 de infracțiuni, în care au fost implicați 81 de cetățeni străini din Somalia, Libia, Pakistan, Irak, Algeria și alte țări. Pe linia traficului internațional cu autoturisme furate au fost descoperite 11 autovehicule semnalate ca fiind furate și piese ce aparțineau unor autoturisme furate din străinătate, în valoare de peste 900 mii de lei.Contrabanda cu produse din tutun reprezintă principala activitate infracțională la frontiera de nord a României, condiții în care pe linia combaterii contrabandei, a fraudelor vamale și a evaziunii fiscale, polițiștii de frontieră au înregistrat 184 dosare penale. Pe parcursul anului trecut fost descoperite și ridicate în vederea confiscării 1,4 milioanepachete de țigări, a căror valoare pe piața neagră se ridică lapeste 15,8 milioane de lei.
319 întrevederi cu grănicerii ucraineni în anul 2019
În cadrul cooperării cu organele administrației publice locale s-au desfășurat ședințe și întâlniri de lucru între reprezentanți ai Poliției de Frontieră Suceava și cei ai autorităților locale județene, precum și cu autoritățile locale din localitățile limitrofe frontierei de stat a României. Pe plan extern a existat o bună colaborare cu grănicerii ucraineni, colaborare axată pe schimbul de date și informații în baza documentelor de cooperare încheiate la nivel teritorial, mai precis au avut loc 319 de întrevederi și au fost transmise și primite 1,330 comunicări cu Detașamentul de Grăniceri Cernăuți. La întrunirea de marți au participat prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, comisar-șef Florin Coman, reprezentanți ai autorităților locale și structurilor de cooperare din județul Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a apreciat activitatea polițiștilor de frontieră suceveni, spunând că aceștia „poartă pe umeri o misiune grea și foarte importantă”

Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră
Președintele CJ Suceava a fost prezent la evenimentele organizate în Rădăuți la Ziua Poliției de Frontieră

Închisoare cu suspendare pentru un ucrainean care transporta țigări de contrabandă de peste 500.000 de euro, cu tirul

Polițistă de frontieră, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret

Polițista Lenuța Dabîca Ursachi, decorată de ministrul de Interne după confiscarea a 1,4 milioane de dolari, în Vama Siret