Trei tineri din orașul Vicovu de Sus s-au ales cu dosare penale după ce luni dimineață au fost surprinși de polițiștii de frontieră cu un transport de țigări de contrabandă din Ucraina. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Rădăuți a observat, în jurul orei 08.00, pe raza localității Vicovu de Sus, trei persoane suspecte care încercau să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, cu mai multe colete voluminoase, condiții în care a fost solicitat sprijinul unei echipe de intervenție însoțită de câinele de urmărire Nod. În momentul în care suspecții au observat echipajul poliției de frontieră, au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite, încercând să scape de oamenii legii. Cu toate acestea, cei trei bărbați, Ionuț N., de 19 ani, Nicolae G., de 20 ani, și Ioan S., de 20 ani, toți din Vicovu de Sus, au fost reținuți de polițiștii de frontieră și identificați. În apropiere au fost descoperite câteva colete cu țigări, iar după inventarierea acestora au fost înregistrate 7.200 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare totală de 72.000 de lei. Comisarul-șef Poroch-Serițan a arătat că cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, sub acuzațiile de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, urmând să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă, iar țigările au fost ridicate în vederea confiscării.






