Un cetățean bulgar care a tranzitat România s-a ales cu o pagubă însemnată după ce a fost descoperit în neregulă de lucrătorii de la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la Poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, ieri dimineață în jurul orei 05.00, pe pista de acces în țară din PTF Siret s-a prezentat I.H., cetățean bulgar, în vârstă de 57 ani, cu un autoturism marca Skoda, înmatriculat în Bulgaria.
Pentru că existau suspiciuni că bulgarul ar fi transportat țigări, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și au descoperit în bara spate și boxa audio 406 pachete de țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană. Țigările, în valoare de 600 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 de lei.





