Frigul, foamea, lipsa slujbelor, constrângerile de tot felul, pe care nu le înțeleg, câinii vagabonzi care bântuie pe drumurile prăfuite din cartier i-au scos din case pe țiganii din Pătrăuți și i-au îndemnat să se revolte. Duminică după-amiază s-au adunat pe toloacă, la ei, în țigănie, să vadă ce-i de făcut. M-au chemat să-i ascult. Direct în drum, de la o măsuță înfățată curat, pe care cineva a așezat din vreme o vază cu flori de toamnă.
Și-au început să vină și să spună. Din ce în ce mai mulți, până au ajuns spre o sută. Bărbați și femei, tineri, copii și bătrâni.
Ce-i doare cel mai tare? Câinii vagabonzi, cu sutele în cartier, și interzicerea accesului în pădure
Unul a propus să pună toți mâna pe topoare și să meargă la primărie, altul, mai pacifist, i-a îndemnat să nu mai meargă la vot, că doare mai tare. S-a acceptat unanim refuzul votului, tuturor li se pare o idee bună. Din 2.200 de țigani, care trăiesc după propriile reguli la 11 kilometri de Suceava, 1.300 sunt cu drept de vot. Un număr important și pentru o localitate mai mare decât Pătrăuți, mai ales că în general votează disciplinat și unidirecțional. Sunt dependenți aproape în totalitate de ajutorul social și de alocațiile copiilor; sunt singurele surse de bani lichizi cu care să poată cumpăra minimul din ce au nevoie. Nici 50 dintre ei nu lucrează. La muncă sunt chemați rar de săteni, nimeni nu vrea în preajmă țigani, dar mereu li se reproșează că n-au dor de muncă. Ce le rămâne? Unora cerșitul, altora furatul. Și resemnarea că asta ți-e soarta dacă te-ai născut țigan. Devin însă deodată importanți, în preajma alegerilor. „Vine la voturi, vine și profită de noi, că nu suntem uniți. Până acum toți am fost la vot. Gata! Scrieți acolo că s-a deșteptat țiganii din Pătrăuți și nu mai ies la vot. Uite așa, nu mai ies”, strigă revoltat Emanuel Burduja. „Nu mai votăm, nu votăm cu nici unul, că toți își bate joc de noi”, reiau țiganii în cor.
Ce-i doare cel mai tare? Câinii vagabonzi, cu sutele în cartier, și interzicerea accesului în pădure. „Cu pădurea lângă noi și nici la vreascuri nu ne lasă. Toate pădurile sunt închise, nu mai putem merge la vreascuri și bureți. Trăim din alocații și ajutor social, n-avem bani de lemne. Mergea țiganul în pădure să ia o plasă de bureți, să-i vândă la piață, să aibă un ban să cumpere o pâine. Acum nici asta nu ne mai lasă. Să stea milițian la poartă și, dacă prinde țiganul că fură lemne, să-l aresteze, dar la bureți să ne lase”, spune Maria Mazilu. Bătrânii au primit ajutoare sub formă de lemne de foc, însă țiganii spun că și aici au fost luați în râs, că le-au dat lemn slab, de tei, plop și răchită, nici vorbă de fag sau carpen.
Țiganii vor drumuri asfaltate, așa cum sunt la Mitoc și la Dărmănești
Din aproape în aproape, aflu că interdicția în pădure e pentru faeton. A apărut din cauza celor care căutau numai bureții crescuți pe copaci și-i luau acasă cu totul, ca să nu strice ansamblul decorativ. Pentru țiganii săraci și fugăriți la marginea comunităților nu prea sunt multe variante. „N-am bani să cumpăr lemne. Am lucrat o lună în Italia la strâns roșii și am venit acasă cu 100 de euro. Ce să facem? Să mergem să furăm, să dăm în cap ca să avem lemne, să facem foc pentru o măliguță la copii? Dacă mă prinde la furat, mă duce la pușcărie și-mi rămân șapte copii acasă. La lucru nu mă ia nimeni. Spuneți-mi, ce să fac?”, întreabă Dragoș Răscol.
Pentru cei 100 de euro pe care spune că i-a câștigat în Italia, primăria i-a tăiat ajutorul social pe două luni. Când vine vorba despre primărie, țiganii își amintesc de toate ofurile. S-a umplut cartierul de câini vagabonzi, sunt peste 200, susțin țiganii. Aduși cu mașinile de la oraș, pripășiți de pe la gospodăriile de dincolo, „de la români”, bântuie prin curțile țiganilor și pe ulițe. Le mușcă puradeii și le omoară găinile. Ghiță Bran zice că a văzut un VW negru din care au fost lăsați în țigănie opt câini. Maria Darie a văzut și ea, într-o noapte, vreo 18 câini aruncați dintr-un bus, aproape de biserica veche. S-au înfrățit cu cei deja în sat și atacă în haite. Lui Gheorghe Răscol i-au omorât șapte găini, lui Vasile Darie, 15.
Vasile a dus găinile moarte la primărie și i-a cerut primarului să facă ceva cu maidanezii. La câini, părerile sunt împărțite. Unii, precum Ioan Timișag, consilier local din partea Partidei Romilor, zice că problema e gravă și trebuie gestionată de administrația locală. Alții, ca Emanuel Burduja, crede că rezolvarea trebuie să înceapă din cartier. „Nu mai dați vina pe câinii aduși cu mașinile! Câți au adus? Un transport, două, trei. Dar ceilalți? Să-și lege toți țiganii câinii. Nu-i leagă? Amendă! Să vină cu mașinile, ca la Suceava, și să te întrebe: câți câini ai? Doi, ăștia legați. Ceilalți, dezlegați, ai cui sunt? Nu-s ai mei, zici. Păi dacă nu-s ai tăi, dă-te deoparte, că-i luăm noi. Sunt curți în care stau dezlegați 16-17 câini. Nu se pot duce copiii la școală de răul lor. De ce le dă mâncare, dacă nu-s ai lor?”, pune Emanuel Burduja lucrurile la punct.
În paralel cu strângerea câinilor, țiganii vor și drumuri asfaltate, așa cum sunt la Mitoc și la Dărmănești. „Drumul ăsta plin de colb și de glod a costat 4 miliarde de lei (vechi – n.r.). Acum a plouat și s-a astâmpărat colbul, dar să vedeți cum e când e uscat. O rufă spălată nu poți pune afară. Patru miliarde?! Și zic că țiganu-i hoț”, spune cu amărăciune Gheorghe Răscol.
Un țigan spilcuit, cu costum, vestă și pălărie, Arcadie Burduja, concluzionează cu înțelepciunea celor 75 de ani pe care îi are: „Noi respectăm legea, dar puneți, oameni buni, la conducere oameni competenți. N-avem pământ, n-avem unde lucra. Ne mai ia în străinătate, o lună, două la ceapă, la roșii și usturoi. Dacă suntem țigani, vor să ne lase să murim?”
Mă privesc toți cu ochii incredibili de mari și incredibili de negri și văd retina zgâriată de cenușa istoriei recente, care ne face să simțim la fel. Nu pot să le dau un răspuns.
