După ce am văzut toate sferturile Ligii Campionilor și doar unul (cel care trebuia!) din Europa League, în cele din urmă mi-am dat seama ce lipsește fotbalului nostru nu pentru a ajunge ca ăia, ci măcar să se asemene cât de cât: țicneala! Aici e vorba de un paradox cât se poate de bizar, fiindcă deși avem țicniți cât toți ceilalți la un loc, cu toate astea n-avem țicneală (seamănă cumva cu vorbele irepetabilului Caragiale, dar nu din vina mea).
De unde-mi veni ideea asta? Păi, așa cum v-am spus deja, doar privind. Am văzut niște demențe de fotbaliști, în frunte, desigur, cu Messi și cu Ibrahimovici, dar și cu Agger (doamne, ce călcâi!) ori Ribery. Ajuns aici, mă simt obligat să spun pentru a mia oară că dacă Real de Madrid, în loc să cumpere prostește, la kil, o armată de fotbaliști de duzină, ar fi dat cât i s-a cerut pe Ibrahimovici și Ribery, acum ar fi defilat prin toate competițiile și i-ar fi făcut uitați pe alde Zidane, Figo, Roberto Carlos și Ronaldo, „galacticii” care au constituit un fel de „generație de aur”, dacă nu cumva termenul ăsta împrumutat de la noi o fi chiar o jignire când vorbești de Real. În sfârșit, ceea ce vreau să spun e că diferența dintre fotbalul adevărat, spectaculos și ăstălalt, gri și aflat în moarte clinică, o face tocmai nebunia aia generală care îi cuprinde din când în când pe toți ăia, care mai au și câte un „șef de salon” în ospiciu. Fiindcă, zic eu, trebuie să fii absolut dement pentru a te apuca, în bârlogul Arsenal-ului, să le tragi un 11-0 la șuturi pe poartă în… 15 minute! Cum tot demență, ba încă în formă și mai gravă, este să-i ții pe bieții „tunari” într-un șir interminabil de pase cu călcâiul, nu numai când îi conduceai cu 2-0, ci chiar și după 2-2, moment în care nici măcar nu mai erau pe teren alde Ibrahimovici și Messi. Îți trebuie țicneală cu asupra de măsură ca să reușești să întorci de la 0-1 la 2-1, așa cum au făcut-o cei de la Bayern, conduși de Ribery, căruia cu siguranță că în loc de chiloți și tricouri i s-ar fi potrivit mai degrabă o cămașă de forță! Dar suprema expresie a nebuniei fotbaliste am consemat-o la Liverpool care a reușit golul săptămânii: fabuloasa execuție cu călcâiul a unui… fundaș central! Îl cheamă Agger. Încercați, vă rog, un exercițiu de imaginație: ce credeți că ar face un Moți în aceeași situație? Sau Rădoi. Eu, oricât încerc, nu văd decât o autoaccidentare cumplită, cu piciorul sărindu-le din șold, oricăruia din ei. Vă doresc un Paște tihnit.
