Dacă municipiul Rădăuți, așezarea din inima Bucovinei unde se intersectează drumurile spre Putna, spre Sucevița și mai departe spre Câmpulung Moldovenesc ori Vatra Dornei, „suferea”, din punct de vedere turistic, de o lipsă acută de spații de cazare, se pare că această „afecțiune” a fost neutralizată de un „medic” austriac, pe nume Gerald Schweighofer.
Hotelul de patru stele THE GERALD’S a fost inaugurat joi seară în prezența proprietarului, Gerald Schweighofer, a partenerilor de afaceri și a mai multor invitați din administrația și lumea de afaceri suceveană.
Managerul hotelului, Cătălin Butnariu, a precizat pentru „Monitorul de Suceava”: „Aș spune că GERALD’S face parte din noul avânt economic pe care l-a luat zona Rădăuți, și mă gândesc în primul rând la investițiile celor două firme austriece, Holzindustrie Schweighofer și Egger, bineînțeles la investițiile directe, dar și la cele indirecte. Alături de cele două firme mari sunt și alte industrii care se dezvoltă în același timp, de exemplu furnizorii de materiale, și așa mai departe. Investitorii de aici aduc mulți delegați direcți – cei care lucrează pentru firmele respective, dar și indirecți – din țară și din străinătate, care au nevoie de cazare, de cele mai multe ori pentru câteva zile. În perspectiva dezvoltării economice din zonă ne-am dat seama că nu exista o capacitate reală de cazare și că se impunea dezvoltarea segmentului de business. De aceea dotările la THE GERALD’S sunt ca atare, e vorba de 100 de camere, din care 10 apartamente, cu un total de 200 de locuri de cazare, dotate cu aer condiționat, acces la internet, mini bar, seifuri. De asemenea, avem două săli modulare de conferință care pot funcționa și ca una singură, cu o capacitate totală de o sută de locuri, cu tot ce înseamnă sisteme de lumini și sunet, care se pretează foarte bine la ședințe, seminarii sau întruniri de acest gen .Hotelul are dotări de patru stele, iar dorința proprietarului e ca serviciile să fie de cinci stele. Aceasta e ținta la care sperăm să ajungem cât de repede, însă pentru acest lucru mai e nevoie de timp. Cât privește echipa pe care am format-o aici, vreau să menționez că am pornit la drum încă din octombrie anul trecut, cu recrutarea acesteia. Mi-am format un stil personal pe acest domeniu, am început prin a-mi căuta șefi de departamente, mi-am făcut o anumită organigramă a hotelului, organigramă care totalizează peste 40 de persoane. Clientela hotelului, într-o primă fază, va fi asigurată în mare parte de investitorii austrieci din zonă, cele două firme Schweighofer și Egger, de o anumită categorie de angajați cărora li se aprobă cazarea într-un hotel de business. Prețurile la recepție vor ajunge între 85 și 125 de euro, în funcție de categoria camerei. Pot să vă spun că deja am fost contactat de reprezentanții tour operatorului german Tui pentru circuitele pe care ei le au în timpul verii în Bucovina. În același timp mai vizez și clientela care a început să pătrundă acum pe piața din România, e vorba de cei din Rusia care redescoperă țara noastră, și aici mă refer la turismul cultural din zona Bucovinei. Nu trebuie să așteptăm până când întreaga Românie va fi promovată pe CNN sau pe canale media internaționale, ci probabil asociațiile de profil din zonă ar putea face foarte mult în acest domeniu. Oamenii de aici sunt foarte primitori, atmosfera e foarte plăcută și nu în ultimul rând, lucrăm pentru o firmă deosebită care ne apreciază ca și angajați și lucrul acesta contează foarte mult. Cred că hotelul va deveni o emblemă pentru Rădăuți care îi va consacra imaginea, atât în țară, cât și în străinătate”.
Construcția hotelului a durat aproape un an, cu o investiție de peste 6 milioane de euro și a creat peste 40 de locuri de muncă. THE GERALD’S HOTEL aparține grupului de firme austriece „Schweighofer” care investește încă 105 milioane de euro în amenajarea unei fabrici de cherestea în Rădăuți. Fabrica va crea mai mult de 500 de locuri de muncă, iar producția va începe în ianuarie 2008.




