Tezaurul de la noi și de la alții

Greu de vorbit astăzi despre altceva decât propunerea de premier a lui Liviu Dragnea, în persoana notoriei Sevil Shhaideh. Există totuși subiecte mai importante pe agendă, serios. S-au împlinit 100 de ani de când România a rămas fără tezaur. Pe 21 decembrie 1916, un transport cu 17 vagoane de tren, încărcate cu lingouri de aur, monede, bijuterii și picturi, ajungea la Moscova și avea să nu se mai întoarcă până azi. De-a lungul anilor, ni se tot spuneau nouă, ca la Radio Erevan, povești despre un tren care a plecat cu comorile noastre. S-a dovedit că trenul există, dar a plecat în altă direcție și dus a fost. Dar asta e o altă poveste. Pe parcursul acestui secol, rușii au returnat românilor doar o mică parte din tezaur și se comportă, diplomatic vorbind, dar pe limba lor, făcând „pe niznaiu”. Au spus-o și alții mai deștepți, pentru noi, recuperarea tezaurului ar duce la îmbunătățirea relației cu Rusia, pentru ei, îmbunătățirea relațiilor ar duce la situația în care ar trebui să redea tezaurul. Ori această inadvertență pare de nerezolvat. Prevederile dreptului internațional n-au pentru Moscova mare valoare în ceea ce privește România și nu există niciun indiciu cum că lucrurile s-ar putea rezolva. Ca urmare, nu prea avem de ales, așa că, să ne bucurăm de ce mai avem. O parte din acest rest, prețios de altfel, se poate vedea în cadrul expoziției tezaur a Muzeului Național de Istorie. Astăzi, importante exponate plus altele care aparțin diferitelor muzee din România constituie cea mai mare și mai valoroasă expoziție itinerantă care a existat vreodată în România. Sub titlul „Aurul și Argintul Antic al României”, expoziția se află la Suceava, ultima oprire înainte de revenirea acasă. Cine n-a apucat s-o vadă ar face bine să-și facă o bucurie și să dea o fugă la Muzeul de Istorie și asta repede, pentru că termenul final este sfârșitul lunii ianuarie. Și pentru că veni vorba, nu pot să nu remarc programul de-a-ndoaselea al acestei instituții. Cu toată admirația pentru noua față a muzeului, cu tot respectul pentru conducerea sa, căreia orașul trebuie să-i fie recunoscător, nu înțeleg de ce această instituție care trăiește pentru public este închisă taman în zilele în care publicul și-ar putea găsi timp pentru o vizită la muzeu – de sărbători. Știm că angajații muzeului sunt bugetari, știm că toată lumea vrea liniște și odihnă de sărbători, dar principiul este același care se aplică pe tot parcursul anului, atunci când muzeul e închis lunea pentru a fi disponibil în weekend. Dacă în chestiunea tezaurului care stă la Moscova nu putem face aproape nimic, în situația tezaurului de la Suceava e loc de multe, inclusiv de-un mic efort.