TEXTE SAU PRETEXTE?

Ascult muzică ușoară în mașină. De nevoie: piese simfonice nu se transmit decât la ceas de doliu național, iar „populara” este tot mai desfigurată de cântăreții ce-și inventează cu nesimțire texte, atribuindu-le ilicit folclorului românesc. Și constat că relația muzică-text se dezvoltă în sens invers decât ar pretinde normalitatea evoluției, apropiindu-se tot mai mult de definiția lui Marius Chicoș Rostogan, adică, muzica este aceea care ne gâdilă urechile în mod plăcut – și-atât. Care text cu cap și coadă, ce versuri, de ce idee, de unde logică, la ce bun gramatică? Păi dacă se bagă sănătos terța și-i gâdilată plăcut urechea nației, nu-i destul? Așa că suntem invitați să suferim abitir alături de acea nefericită doamnă care „era o stea în carul mare”, dar, „din prea multă supărare /a revenit printre femei.” Nu se dau deslușiri cu privire la motivul marii supărări. Și noi care credeam că acolo, sus, în ceruri, nu-i decât împăcare, tihnă și verdeață! Or fi mâncătorii și printre stele, de s-a mâhnit într-atât dumneaei, revenind pe pământul caltaboșilor lui Remeș! Uite-așa, de dragul rimei (nimic de zis, frumos îmbrățișată) este băgat sub preș până și ultimul rudiment al ideii! Dar ce spuneți de versurile „Hai să fim mereu uniți /ca și codrii împăduriți”? Într-adevăr, în România a apărut și realitatea codrilor despăduriți (vezi Valea Tazlăului ș.m.a.), dar pleonasmul rămâne pleonasm, indiferent de neobrăzarea gaterelor ce-au bărbierit coastele Carpaților mai rău decât pe vremea Sovromurilor și, în pofida scandalului mediatic, fierăstruiesc în continuare molizii codrilor…împăduriți. Cât or mai fi să fie… La fel de idiot este și distihul ce-l aud mereu pe toate posturile “Îți amintești cum ne-aminteam /de zilele când ne iubeam?” Sigur că, amintindu-ți amintirea amintirilor amintite, mai uiți de logică și de sintaxă – trăiască melodia! În aceeași ordine de idei, adică, a aberațiilor profund ilogice, ne facem datoria cetățenească să menționăm “versurile””O secundă mi-a fost de-ajuns (…) și m-am îndrăgostit într-un minut.” Ori “Vreau să te întorci la mine / fără tine mi-este bine.” (!!) Culmea culmilor idioțeniei cu ștaif o deține uluitorul text „Sunt trei zile deja de când n-ai mai fost pe-acolo / la discolo. Mă simt ca Marco Polo”, la egalitate cu „Încep să cred că viața e o fată toantă / făcută să mă simt ca Henry Coandă”. Cum se vede, băieții e culți, știe despre Marco Polo și Coandă, așa că-și ia libertatea să-i amestece în ciorba nenorocită a unor astfel de compuneri retardate! Lună de lună, textierii analfabeți și inculți încasează grase tantieme de pe urma difuzării cretinismelor pe note. Caravana duduitoare a muzicii ușoare lucrează asemenea unui computer lipsit de antivirus. Și-i tot mai infectată. Motiv pentru care încep să regret cenzura. Nu cenzura politică, cât pe aceea a specialiștilor. Pe cât de hulită, pe atât de necesară.
P.S.
Poate-mi explică și mie cineva cum e cu ofsaidul lui Goian. Mingea i-a venit de la adversar, respinsă de Stekelenburg – așa că ofsaid n-are cum fi. În faza precedentă, Goian n-a jucat mingea, ci Codrea, care a șutat cu capul – de unde ofsaid la fundașul naționalei? Nici găselnița cu ofsaidul reactivat nu ține, fiindcă nu se poate reactiva ceea ce n-a existat. O singură gazetă olandeză a scris despre un „gol dubios” (ofsaid n-a zis!), în rest, nici un reproș în presa batavă. Bine că ne-am găsit chiar noi s-o facem pe deștepții, cinstiții și obiectivii!