Tetraevangheliarul de la Humor – 1473 – un odor dintre cele mai de preț, pe care l-au creat și adăpostit evlavioșii călugări din mănăstirile românești

Sinteza artistică a celei de a doua jumătăți a secolului al XV-lea, alături de bogatul fond local unește elemente bizantine paleologe și occidentale gotice, de la arhitectura ctitoriilor lui Ștefan cel Mare, la decorația unor manuscrise.
Din această interferență a formelor paleologe și gotice, pigmentată cu unele sugestii ale Răsăritului islamic tot mai prezent în Europa acelor timpuri, vor fi izvodite unicate ale culturii și artei moldovenești: fie ferecătura de argint a Raclei Sf. Ioan cel Nou din catedrala mitropolitană a Sucevei, – ferecătură lucrată probabil într-un mediu italo-bizantin la începutul veacului XV, unde se întâlneau frânci și musulmani cei care -l martirizaseră pe viitorul patron spiritual al Moldovei – fie Tetraevangheliarul de la Humor (1473) unde portretul voievodului donator ne revelă, în costumul italo-bizantin de senior încoronat, pe un Ștefan cel Mare îngenunchiat la picioarele Maicii Domnului.
Întreaga această sinteză o întâlnim într-o Moldovă care își afirmase apartenența la spiritualitatea Răsăritului ortodox, în vremea căderii vechii capitale imperiale creștine și a prăbușirii unui model de civilizație.
Se știe potrivit mărturiilor istorice, că în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, Mănăstirea Humor, ctitorită în vremea lui Alexandru cel Bun, ajunsese renumită mai ales în vremea cuviosului părinte Gherontie, unul dintre sfetnicii de taină ai marelui domnitor, cuvios ce a fost ucenic al lui Daniil Sihastrul, când acesta se nevoia în Schitul Laura .
Binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare, văzând viața egumenului Gherontie, a înzestrat acest lăcaș închinat Maicii Domnului cu unele danii și obiecte de cult, cel mai mare dar făcut fiind vestitul Tetraevangheliar scris la porunca sa de ieromonahul Nicodim din Mănăstirea Putna și dăruit la 17 iunie 1473 în mâinile Cuviosului Gherontie așa după cum arată și inscripția slavonă încadrată în chenar liniar cu sugestii florale trasate în roșu, albastru și auriu de pe fila 265 verso Binecredinciosul și de Hristos iubitorul țar, Io Ștefan voievod, domnul Țării Moldo-Vlahiei, a dat să se scrie acest Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim și l-a dăruit mănăstirii de la Humor, întru pomenirea sufletului său și al părinților săi și al copiilor săi, egumen fiind atunci popa Gheorghe, și s-a sfârșit în luna iunie 17, în anul 6981(1473).
De o frumusețe artistică rară, prin miniaturile pe care le conține, prin calitatea caligrafiei, acest manuscris este valoros și pentru faptul că păstrează faimosul portret al Binecredinciosului voievod Ștefan cel Mare, portret considerat cea mai veridică imagine a sa.
În această reprezentare miniaturistică, Ștefan cel Mare înveșmântat într-o mantie largă și scurtă, fără mâneci, de factură occidentală, confecționată din brocart roșu presărat cu flori galbene, de aur, este reprezentat cu chipul rotund, ochii albaștri, sprâncenele groase, nasul drept, mustața plină, pletele blonde și ondulate, fruntea înaltă. Poartă pe creștet coroana de aur cu cinci fleuroni și caboșoane albastre și roșii.
14 ani mai târziu, mai precis în anul 1487 acest Tetraevangheliar, prin purtarea de grijă a domnitorului Ștefan cel Mare, a fost legat în ferecături de argint aurit, așa după cum aflăm din inscripția în limba slavonă care glăsuiește astfel Io Ștefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul Țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a ferecat această Evanghelie în mănăstirea de la Humor, în anul 6995 (1487) noiembrie 20.
Potrivit mărturiilor istorice aflăm că acest Tetraevangheliar, pentru a nu cădea pradă invaziei lui Soliman Magnificul a fost dus în Transilvania, apoi la Constantinopol, după care a fost luat de cazaci în 1653, fiind recuperat de ostașii generalului transilvănean Ioan Kemeny veniți în ajutorul logofătului Gheorghe Ștefan , uzurpatorul tronului lui Vasile Lupu.
În 1881 episcopul Melchisedec Ștefănescu redescoperea Tetraevangheliarul la Mitropolia din Cernăuți, urmând apoi a-i face o amănunțită prezentare în cadrul Academiei Române.
Însemnările consemnate de ieromonahul Paisie în 1541, apoi cele din 1657 au fost apreciate de unii cercetători ca adevărate pagini de cronică rupte din istoria Moldovei. Acum, la împlinirea a 550 de ani de când a fost dăruit Mănăstirii Humor, acest Tetraevangheliar putem afirma că încununează strălucita tradiție miniaturistică inaugurată de Gavril Uric la Mănăstirea Neamț, tradiție ce apoi va atinge apogeul prin purtarea de grijă a mitropolitului Anastasie Crimca la Dragomirna.
Arhid. Vasile DEMCIUC