Suita prezidențială și partidele de la putere nu ratează nicio mondenitate înscrisă în calendarul electoral creștin-ortodox. Când calendarul o hotărăște, prezident și premier încalecă pe gipane, iar Ștefan cel Mare și oleacă Sfânt e trezit de sunetul ca de măciucă al girofarului. La miez de august, e timpul ca Sfânta Maria să se bucure de întreaga atenție guvernamentală și parlamentară, pentru ca în toamnă Sfânta Parascheva să-și tragă și ea, săraca, partea de pupincurism, de care bucuroasă s-ar lipsi.
Nu-i ușor să fii sfânt, în ziua de azi. Îți trebuie, mai întâi de toate, un psihic de oțel, ca să suporți întregul bâlci preelectoral, desfășurat în numele tău. Mai ușor îți vine dacă ești sfânt cu simțul umorului, pentru că, în acest caz, poți savura, în deplina larghețe a zâmbetului, spectacolul unor pelerini, cu doctrina de partid ținându-le loc de carte de rugăciuni.
Pe mine altceva mă nedumerește: când te știi cu un muscoi cât cioara pe căciulă, în biserică n-ar trebui să te simți tocmai confortabil. Și nu mă refer doar la șocul trecerii de la fața mâzgălită a Lenuței Udrea la chipul Fecioarei Maria; ci și la faptul că, din icoane, atâția sfinți îți adresează priviri pline de semnificație, uneori amenințătoare de-a dreptul. Eu să fiu în locul lui Călin Tăriceanu n-aș intra în biserică fără body-guarzi, de teamă ca Sfântul Gheorghe să nu facă o confuzie și să mă înțepe cu sulițoiul său, luându-mă drept vreun balaure.
Se vorbește că, în precedenta guvernare, așa a pățit Octav Cozmâncă, săracul, care a fost ciuruit de loviturile de suliță ale Sfântului Gheorghe, care l-a luat drept balaur. Norocul lui Cozmâncă a fost că dumnealui are, cum bine știm, un strat protector adipos, atât de gros că-i poate ține loc chiar de vestă antiglonț și vestă antisuliță.
