Eterna surprindere în fața zăpezii

Testul deszăpezirii, trecut de autorități cu nota minimă

Carosabil acoperit cu zăpadă în municipiul Suceava, la ora 8
Carosabil acoperit cu zăpadă în municipiul Suceava, la ora 8

Zăpada și poleiul de sâmbătă, duminică și luni au făcut ca pe o bună parte dintre drumurile din județ, mai ales în localități, circulația rutieră să se desfășoare cu dificultate. Chiar dacă oficial nu a existat o avertizare meteo de vreme rea, ninsoarea care a căzut toată noaptea de duminică se putea vedea cu ochiul liber și ar fi fost de așteptat ca firmele de deszăpezire și autoritățile locale să reacționeze. Nu s-a întâmplat așa, iar prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, și-a exprimat ieri dimineață nemulțumirea față de modul în care a decurs operațiunea de deszăpezire pe drumurile județene și în municipiul reședință de județ. Adomnicăi a spus că pe drumurile naționale din zona de munte, pe DN 17 și DN 2, „drumul este la negru”, iar în zona Suceava stratul de zăpadă fărâmițată era de 2 cm.
Ieri dimineață, la ora 3.50, un tir din Cluj încărcat cu marfă, echipat cu cauciucuri de vară și fără lanțuri, a derapat pe DN 17 în zona Păltinoasa, blocând parțial traficul circa 4 ore.
Pe drumurile județene se circula ”în condiții de iarnă”, la fel ca și în municipiul Suceava.
Prefectul și-a exprimat nemulțumirea față de acțiunea de deszăpezire
”Modul de intervenție peste noapte (n.r. – noaptea de duminică spre luni) nu mă mulțumește. Am avut iarnă blândă, resursa umană este odihnită, stocurile de combustibil și antiderapant sunt suficiente. Vom insista ca primarii să ia lucrurile mai în serios”, a declarat Adomnicăi.
Ieri la amiază, ea a inspectat tronsoane din drumurile naționale aflate în aria de competență a secțiilor de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc, pe DN 2, de la Suceava spre Fălticeni, și DN 17, Suceava-Păltinoasa, unde au fost probleme dimineață din cauza zăpezii și a gheții. În urma verificării, a declarat că drumurile naționale erau ”la negru”, mai puțin DN 17A, pe care mai exista zăpadă frământată pe porțiunea de drum spre Palma, pe drumurile Vicovu de Sus-Vicovu de Jos și Marginea-Păltinoasa. ”Drumurile aparținând de SDN Suceava sunt «la negru», doar pe alocuri circulația fiind îngreunată. Suntem mereu în legătură cu Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, pentru refacerea stocurilor de antiderapant, cantitatea de antiderapant fiind suplimentată, prin act adițional, cu circa 3.000 de tone”, a declarat prefectul Mirela Adomnicăi.
Ea a precizat că, pe parcursul nopții de duminică spre luni, s-a intervenit pe drumurile naționale cu circa 60 de utilaje, peste 700 de tone de sare, peste 15 tone de clorură de calciu și 6,5 tone de produs ecologic.
De asemenea, a mai spus că județul Suceava nu a primit avertizare meteo de cod galben de ninsori viscolite pentru perioada la care facem referire, dar condițiile meteo au fost de cod galben, mai ales în zona de munte. Suceava a avut doar atenționare de cod galben de ceață și polei, pentru perioada 21 ianuarie, ora 22.30 – 22 ianuarie, ora 13.00.

Recomandări

Trei bărbați care au plecat la plimbare băuți și fără permis de conducere și au făcut schimb de locuri la volan, trimiși la „pachet” în arest

Autoritățile locale vor un pod pietonal în zona podului rutier de pe DN 2E, între Vicovu de Sus și Vicovu de Jos, care a fost demolat

Toate drumurile din județul Suceava sunt deschise circulației rutiere. Drumarii, Poliția și ISU Suceava acționează în permanență pentru menținerea viabilității drumurilor