Testare obligatorie pentru Covid, la revenirea din concediu

Dr. Dana Costea DSP Suceava
Dr. Dana Costea DSP Suceava

Angajații Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava și cei din centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice sau cu dizabilități sunt testați PCR pentru noul coronavirus la revenirea din concediu. Personalul spitalului este testat gratuit la laboratorul unității medicale, iar cei din centrele rezidențiale, tot gratuit, la Direcția de Sănătate Publică.
Dr. Dana Costea, medic rezident epidemiolog din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava, a declarat că măsura a fost impusă pentru a preveni răspândirea virusului în spital și în centre, în cazul în care angajații s-ar fi contaminat în perioada vacanței.
La testarea de după concediu ar putea recurge și alte instituții publice, precum și firmele cu un număr mare de angajați, pe cheltuiala angajatorului. Un test PCR costă între 250 și 300 de lei, dar problema este că la acest moment un singur laborator de analiză moleculară din județ dă rezultatul testelor la cerere în 24 de ore: cel al Spitalului Municipal Vatra Dornei. La celelalte laboratoare care fac testare PCR buletinul de analiză este dat în 2-4 zile de la momentul recoltării probelor, ceea ce presupune o perioadă mai lungă până când angajatul poate reveni la locul de muncă.

Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

De la Iași la Mexico City: călătoria științifică a Prof. univ. dr. habil. Roxana Filip și impactul ei în microbiologia aplicată