Un bărbat din comuna Șcheia, care avea parcate trei mașini în fața casei sale, s-a trezit, peste noapte, că două dintre ele aveau urme de forțare și geamuri sparte, iar una a dispărut. Furtul a fost comis în noaptea de duminică spre luni, proprietarul, Vasile Chiriac, făcând descoperirea luni dimineață, la ora 7.00. Mașinile avariate erau un Fiat Punto și un VW Sharan, în timp ce Fordul Sierra dispăruse de la fața locului. Bărbatul locuiește pe strada Movilei din Șcheia, într-o zonă de locuințe noi, aflată în imediata apropiere a caselor numeroasei comunități de romi din Șcheia.
Polițiștii de la Șcheia, care au demarat o anchetă în urma sesizării păgubitului, au găsit autoturismul Ford la aproximativ 300 de metri de locul din care a fost sustras. Acesta era abandonat pe strada Fierăriei, chiar în zona comunității de romi.
Oameni exasperați de hoți
Vasile Chiriac, proprietarul mașinilor, ne-a vorbit despre coșmarul prin care trece de un an de zile, de când s-a mutat în casa nouă pe care și-a ridicat-o în Șcheia.
„Am deja șase apeluri la 112, în ultima perioadă de timp, în care am sesizat furturi. Până acum mi s-au sustras bunuri de pe proprietate și două baterii auto. Am primit un singur răspuns la sesizările de furt, în care mi s-a comunicat că autorii sunt minori, care nu răspund penal pentru faptele lor. Situația este foarte delicată, atât eu cât și celelalte familii care s-au mutat în această zonă având probleme mari cu hoții”, ne-a declarat Vasile Chiriac.
Bărbatul lăsase peste noapte cele trei mașini în fața gardului proprietății sale, în condițiile în care în garaj se afla o a patra mașină a sa.
„Au încercat să fure mai întâi mașina mai valoroasă, VW Sharan, însă nu au reușit să o urnească. Toate mașinile au fost deschise și au urme de răvășire în interior. Au căutat bani și alte bunuri de valoare, însă nu au găsit nimic. Mi-au lăsat în urmă doar geamuri sparte și alte distrugeri”, a mai punctat Vasile Chiriac.
Autoturismul sustras nu a fost pornit de autori, care se pare că l-au împins până pe strada pe care a fost găsit. Este un indiciu care arată că autorii au fost destul de mulți și în nici un caz doar copii de 14 ani, este convins bărbatul.
Case înconjurate de ziduri înalte și monitorizate video, de frica hoților
Casa lui Vasile Chiriac este înconjurată de un gard solid și înalt, iar hoții sunt avertizați că obiectivul este monitorizat video și se află sub supravegherea unei firme de securitate. De altfel, mai toate casele din zonă sunt încercuite de ziduri înalte din beton, tot de frica hoților.
O cameră video de pe casă a surprins siluetele celor care au venit să sustragă bunuri din mașini, fără însă a se putea distinge identitatea persoanelor. Aceste sisteme de securitate și monitorizare video nu par însă să-i fi speriat prea tare pe hoți.
Coșmarul celor care și-au făcut case noi în Șcheia
Vasile Chiriac a mărturisit că de acum încolo va trebui să-și lase mașinile peste noapte în curtea casei sale. „Pot să spun că deja avem frica băgată în noi. Suntem aproximativ zece familii care ne-am mutat în case noi pe această stradă. Nu putem lăsa copiii singuri pe stradă nici un moment, trebuie să îi ducem la școală și să îi aducem doar cu mașina. Nu avem sub nici o formă cum să lăsăm casa nesupravegheată mai multe zile, să plecăm în concediu de exemplu. Și atunci când sunt la serviciu mă uit din oră în oră pe imaginile video să văd dacă nu am hoți în jurul casei”, a mărturisit bărbatul.
Referitor la acest caz, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a informat că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „furt în scop de folosință” și „tentativă la furt calificat”, cercetările fiind continuate în vederea identificării autorilor.
Sesizări de furturi de același gen sunt însă cu zecile la Postul de Poliție comunal Șcheia.
O grupare de minori din Șcheia a comis zeci de furturi. Trei nu au răspuns penal pentru faptele lor
Marea problemă din localitate este legată de câteva familii de romi, care sunt foarte numeroase. În general minorii au fost depistați ca autori a zeci de furturi. Aceștia au pătruns inclusiv în case, de unde au sustras tot ce au găsit, dar mai ales au lăsat distrugeri mari în urmă. Nu au lipsit cazurile în care hoții au smuls cabluri electrice din pereți ori parchetul de pe jos, provocând pagube de zeci de ori mai mari decât valoarea bunurilor sustrase.
Anul trecut, în urma unei anchete care s-a întins pe parcursul mai multor luni de zile, polițiștii au reușit să pună sub acuzare patru minori de etnie romă din localitate pentru comiterea a zeci de furturi, dar și tâlhării. Trei dintre autori aveau sub 14 ani, condiții în care, conform Codului Penal, nu au răspundere penală, în timp ce unul cu vârsta de peste 14 ani a fost arestat preventiv. Între timp acesta a fost condamnat la măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani. Ceilalți trei minori au rămas însă în libertate, între timp grupul infracțional devenind mai numeros. O parte dintre acești minori au comis și fapte cu violență, tâlhării, sustrăgând, în stradă, bunuri ale unor persoane, în general vârstnice. Aceste fapte au fost comise în special în municipiul Suceava.




