Termenul până la care trebuie înființate secțiile specializate de insolvență, prelungit până în 2011



Termenul până la care trebuie înființate secțiile specializate de insolvență la nivelul curților de apel a fost prelungit de Guvern până la 1 ianuarie 2011, decizie argumentată prin faptul că noile Coduri Penal și Civil nu sunt în vigoare și, fără această amânare, ar exista două proceduri paralele.
Termenul până la care trebuie înființate aceste secții speciale era 17 ianuarie 2010.
Prelungirea a fost decisă în ședința de miercuri a Guvernului, prin ordonanță.
Conform legii, în circumscripția fiecărei curții de apel va funcționa o singură secție de insolvență care se organizează în cadrul tribunalului din localitatea în care își are sediul respectiva curte de apel. Procedurile în curs vor continua pe rolul instanțelor la care au fost introduse.