– În prima jumătate a acestui an, din circuitul agricol au fost scoase nu mai puțin de 144 de hectare de teren agricol, de aproape trei ori mai mult decât suprafața de teren scoasă din circuitul agricol pe tot parcursul anului trecut
– Pentru un ar de teren, aflat în extravilan, scos definitiv din circuitul agricol, doritorii trebuie să achite în jur de 3 milioane de lei vechi, sumă la care se adaugă taxa pentru eliberarea avizului de preschimbare a terenului în cuantum de 2,5 milioane de lei vechi
Agricultura nu mai este la modă. Terenurile agricole din comunele și orașele de pe raza județului Suceava încep să fie din ce în ce mai folosite pentru construcția de case, ferme sau pensiuni. În prima jumătate a acestui an, din circuitul agricol au fost scoase nu mai puțin de 144 de hectare de teren agricol, de aproape trei ori mai mult decât suprafața de teren scoasă din circuitul agricol pe tot parcursul anului trecut. „În ultima perioadă am observat o tendință de creștere a numărului de cereri pe care le primim în vederea scoaterii suprafețelor de teren din circuitul agricol în scopul începerii unor construcții. Mulți tineri, veniți cu bani din străinătate, vor să-și ridice cabane sau case de vacanță și își îndreaptă atenția către suprafețe întinse, de obicei agricole. În plus, în ultima vreme a crescut foarte mult numărul celor care accesează fonduri europene și își deschid ferme sau pensiuni pe fostele suprafețe agricole”, ne-a declarat Sorin Luchian, inginer șef în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, instituție care eliberează avizele pentru schimbarea regimului terenurilor. În total, de la începutul anului, pentru scoaterea terenurilor din circuitul agricol au fost aprobate 45 de avize, care vizează schimbarea regimului pentru suprafețe de teren care pleacă de la 150 de metri pătrați și ajung până la câteva zeci de hectare. Trebuie spus că cererile de scoatere definitivă a terenurilor din circuitul agricol au fost depuse de diferite societăți dar și de persoane fizice, acestea abandonând agricultura pe câțiva ari de teren pentru a-și construi o casă.
Taxa pentru scoaterea ternului din circuitul agricol, mai mare decât prețul terenului
Printre localitățile în care s-au eliberat cele mai multe avize privind scoaterea terenurilor din circuitul agricol se numără Mitocu Dragomirnei, Udești, Bosanci sau Frătăuții Noi. De exemplu, în comuna Mitocu Dragomirnei numai în acest an au fost aprobate patru operațiuni de schimbare a regimului terenurilor agricole, două persoane fizice și două societăți primind aprobarea de a ridica diferite tipuri de construcții întinse pe suprafețe cuprinse între 5 și 55 ari de teren, aflați atât în intravilanul, cât și în extravilanul localității. După cum ne-a declarat Alidia Câmpan, redevent în cadrul primăriei comunei Mitocu Dragomirnei, în localitate un ar de teren agricol poate fi achiziționat cu prețuri cuprinse între 3 și 15 milioane de lei vechi, funcție de zona în care este amplasat respectivul teren. În aceste condiții, în cazul terenurilor din extravilan, se poate spune că obținerea avizului privind scoaterea terenului din circuitul agricol este mai costisitoare decât achiziționarea suprafeței de teren. Această situație este posibilă începând de luna trecută, când prin modificarea Legii fondului funciar s-a stabilit ca pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a unui metru pătrat de teren aflat în extravilan se achită între 20.000 și 40.000 de lei vechi, funcție de clasa de calitate în care se încadrează terenul. Astfel, la un preț mediu de 30.000 de lei vechi de metru pătrat, pentru fiecare ar de teren scos din circuitul agricol se achită 3 milioane de lei vechi, adică exact prețul minim cerut în comuna Mitocu Dragomirnei pentru cumpărarea unui ar de teren. Dacă mai adăugăm faptul că pentru eliberarea avizului de schimbare a regimului terenului se mai achită, indiferent de suprafață, o taxă de 2,5 milioane de lei vechi, se poate spune că scoaterea terenului din circuitul agricol este, în aceste cazuri, mai costisitoare decât achiziționarea respectivului teren. Chiar și în aceste condiții această operațiune este considerată avantajoasă, sumele necesare achiziționării unui teren agricol și scoaterii acestuia din circuitul agricol fiind mult mai mici decât cele necesare pentru achiziționarea unui teren situat în intravilan (fără profil agricol), pe care proprietarii cer cel puțin câte 500 de euro pe ar.
30.000 de lei vechi pentru fiecare metru pătrat scos din circuitul agricol
Primul pas în vederea scoaterii unui teren din circuitul agricol este obținerea certificatului de urbanism, eliberat de primăria din localitate, dacă terenul este situat în regim intravilan, sau de Consiliul Județean dacă terenul este plasat în regim extravilan. După obținerea certificatului urmează depunerea unei cereri de scoatere a terenului din circuitul agricol, care se adresează Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava. După depunerea dosarului urmează achitarea taxei de scoatere a terenului din circuitul agricol, deloc simbolică, care se face la metru pătrat, funcție de clasa de calitate a terenului. „Cele mai multe terenuri din județ sunt cuprinse între clasele de calitate 3 și 4, ceea ce înseamnă că pentru un metru pătrat de teren scos din circuitul agricol se achită între 25.000 și 30.000 de lei vechi”, a explicat Sorin Luchian, inginer șef în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava. În afara acestei taxe, pentru eliberarea avizului privind schimbarea regimului terenului solicitantul terenului trebuie să mai achite încă 2,5 milioane de lei vechi, sumă fixă indiferent de suprafața de teren ce urmează a fi scoasă din circuitul agricol. Trebuie spus că aceste taxe vizează numai terenurile agricole aflate în regim extravilan, în cazul celor din intravilan pentru scoaterea din circuitul agricol fiind necesară doar achitarea taxei pentru eliberarea avizului. După achitarea acestor sume actele sunt trimise la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Suceava care emite un ordin pentru scoaterea definitivă a terenului din circuitul agricol, etapă după care poate fi obținută și autorizația de construire.
Modă
Terenuri agricole transformate în spații pentru construcții, rețetă de succes în Suceava





