Primăria Suceava schimbă strategia în organizarea comerțului sezonier. Potrivit viceprimarului Angela Zarojanu, municipalitatea nu va mai accepta deschiderea teraselor sezoniere, din apropierea societăților de alimentație publică, înainte ca procesul de intrare în legalitate să fie încheiat. Mai exact, depunerea documentației necesare pentru obținerea autorizației de construcție din partea Primăriei nu va mai permite deschiderea acestor terase, societățile care solicită astfel de autorizații având obligația să aștepte eliberarea tuturor avizelor.
Cea mai mare parte a teraselor de vară din municipiul Suceava funcționează în acest moment ilegal. În urma unui control efectuat de Primăria Suceava în urmă cu două săptămâni, au fost identificate 30 de terase neautorizate, în vreme ce numai 5 terase au fost deschise cu acte în regulă. Numai patru societăți au fost însă amendate pentru desfășurarea de acte de comerț fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege. Patronii teraselor ilegale făceau zilnic încasări de milioane, fără a contribui cu nimic la bugetul local. În cazul unora, situația este și mai gravă, pentru că au ocupat spațiul public, fără a avea nici un contract de închiriere sau concesionare.
„Dezaprob faptul că s-a așteptat efectuarea unor controale sistematice ale Primăriei pentru ca unele nereguli care prejudiciază bugetul local să poată fi identificate. Ne gândim ca anul viitor terasele să nu mai fie deschise până la eliberarea avizului Serviciului Autorizare și Corp Control din cadrul Primăriei. Vom schimba și ordinea de obținere a documentației, agenții economici trebuind să obțină mai întâi autorizația de construcție și apoi avizul”, a explicat viceprimarul Angela Zarojanu.
Aceasta a precizat că, în acest an și în anii anteriori, avizul Serviciului Autorizare și Corp Control era eliberat înainte de obținerea autorizației, foarte mulți „uitând” apoi să mai treacă pe la Primărie pentru a obține și autorizația de construire. Pentru a-și putea deschide terasele la timp anul viitor, la început de sezon, societățile comerciale în cauză vor trebui să-și depună documentația de autorizare cel târziu în luna februarie.
Cât despre comercianții verificați de Primărie, documentațiile depuse de aceștia sunt pe flux, urmând să primească autorizația de construcție. În perioada următoare, Serviciul Autorizare și Corp Control va efectua săptămânal verificări în teren privind legalitatea funcționării teraselor sezoniere din municipiul Suceava. Cei care nu și-au depus documentele pentru intrarea în legalitate riscă amenzi de până la 200 de lei sau chiar închiderea teraselor.





