Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, declară, într-un interviu publicat de site-ul agenției italiene APcom, că Italia nu poate renunța la forța de muncă provenind din România.
Între Italia și România nu se poate vorbi de „o problemă a imigrației în sensul clasic al termenului, așa cum se înțelegea în urmă cu un secol, pe vremea când chiar și mulți italieni traversau lumea în căutarea unei vieți mai bune”, pentru că în momentul de față Italia „nu poate renunța” la comunitatea românilor, afirmă Teodor Baconschi, care efectuează marți și miercuri o vizită la Roma.
Trebuie să se vorbească „fie de o problemă de tip economic, fie de o situație care ține de actuala mobilitate în spațiul Uniunii Europene. O perspectivă care, pe termen mediu, va permite ca relațiile între România și Italia să devină din ce în ce mai bune”, subliniază ministrul român de Externe.
Este o situație favorabilă ambelor părți, „pentru că, dacă nu ar fi fost nevoie de forța de lucru a românilor în Italia, concetățenii noștri nu și-ar fi găsit locul în această țară, contribuind astfel la prosperitatea Italiei, la PIB-ul țării, și operând în domenii utile pentru comunitate, cum ar fi spre exemplu oferind asistență vârstnicilor italieni. Nu cred că Italia poate renunța la comunitatea românilor”, apreciază Teodor Baconschi.
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, face, marți și miercuri, o vizită oficială în Italia și la Sfântul Scaun, la invitația omologilor săi, Franco Frattini, ministrul italian al Afacerilor Externe, respectiv Dominique Mamberti, secretar pentru raporturile cu statele, informează MAE român.
Conform sursei citate, această vizită a șefului diplomației române la Roma constituie un răspuns la vizitele efectuate de cei doi demnitari la București, în cursul anului 2009, confirmând relațiile foarte bune existente între România și cele două state.
În cursul vizitei în Italia, ministrul Afacerilor Externe al României va avea, pe lângă convorbirile oficiale cu șeful diplomației italiene, întrevederi cu Andrea Ronchi, ministru pentru Afaceri Europene, și cu Gianfranco Fini, președintele Camerei Deputaților din Italia.
Pe agenda discuțiilor sunt înscrise teme privind aprofundarea colaborării bilaterale în plan politic, economic, social și cultural, în perspectiva apropiatei desfășurări, la București, a celei de-a doua ediții a Summit-ului interguvernamental româno-italian. Vor fi abordate, de asemenea, teme ale actualității europene și internaționale.
De asemenea, ministrul de Externe va avea și o întrevedere cu reprezentanții comunității de români din Italia, cu care va discuta despre problemele cu care se confruntă aceștia, despre mediul asociativ din Italia, măsurile avute în vedere pentru îmbunătățirea asistenței consulare, precum și modalități prin care poate fi promovată o mai bună cunoaștere a României și a românilor în rândul opiniei publice din Italia, precizează MAE.
La Sfântul Scaun, ministrul Afacerilor Externe va avea întâlniri cu șeful diplomației pontificale, Dominique Mamberti, și cu Jean Louis Tauran, președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios. Ministrul român al Afacerilor Externe va fi primit de Sanctitatea Sa Papa Benedict al XVI-lea.