Cred că încă nu s-a vorbit destul despre fenomenala victorie a fetelor noastre în Fed Cup, iar șansa ca de acum încolo să se îndesească laudele, aprecierile, comentariile este din ce în ce mai mică. La sosirea lor în Capitală, sigur că au fost așteptate cu covorul roșu întins pe pista aeroportului, sigur că politicienii, în moț cu însuși președintele-jucător (de tenis!), s-au băgat și ei în seamă, articulând ceva elogii, iar o televiziune chiar le-a invitat live într-o emisiune pe care chiar îmi pare rău că n-am urmărit-o, din cauza lui Pep Guardiola. Am văzut însă câteva secvențe, ulterior, la o coadă de jurnal, mult după miezul nopții. De acolo am tras câteva concluzii, cea mai importantă pentru mine fiind aceea că nu toate jucătoarele de tenis românce au un vocabular alcătuit din maximum 14 cuvinte în română și de 8 în engleză. Fetele astea chiar vorbesc, construind nu doar propoziții simple, ci niște fraze absolut elegante și fără să sară așchii din vocabularul de lemn. Am prins chiar și o nuanță de o subtilitate remarcabilă, din care reieșea că dacă de data asta chestia s-a rezolvat (absolut senzațional, zic eu) și fără Simona Halep, fetele consideră că și data viitoare s-ar putea ca lucrurile să iasă la fel de bine. Atenție: în aceeași formulă de echipă! Iar asta înseamnă că prezența Simonei Halep nu e tocmai dorită, ceea ce de fapt nu mă miră câtuși de puțin. Apropiații sporturilor de echipă știu că există o zicere cât se poate de valabilă: echipa câștigătoare nu se schimbă. Iar în Fed Cup, ca și în Cupa Davis, meciurile, chiar dacă sunt individuale sau la dublu, totuși se contabilizează la echipă! Am stat să analizez în sinea-mi care e totuși explicația. Cred că ar putea fi aceea că fetele astea care se exprima nițeluș altfel decât Simona Halep nu prea găsesc subiecte comune de discuție cu ea, pe lângă faptul că aportul ei în Fed Cup, din câte-mi amintesc, n-a fost departe de cel al lui Bouchard pentru Canada, de unde concluzia că Simona ar face foarte bine să-și vadă de cariera ei individuală. Iar în echipa numită România pot juca foarte bine ele.