Partida inaugurală a sezonului 2006-2007 a Ligii a II-a dintre Petrolul Ploiești și Cetatea Suceava programată vineri, la ora 21.00, la Mogoșoaia, va fi televizată în direct de postul TV Sport. Microbiștii suceveni vor avea astfel șansa să-și vadă la lucru echipa favorită, cu atât mai mult cu cât meciul se va desfășura cu porțile închise. „Va fi fără îndoială un dezavantaj pentru jucătorii mei, care nu au mai avut ocazia să evolueze în nocturnă până acum. Meciul va fi greu și prin prisma faptului că încă avem probleme de omogenitate, iar Petrolul este o echipă mult mai bine cotată ca noi, care probabil se va lupta pentru promovare. Chiar și așa nu înseamnă că suntem dinainte învinși, mergem să ne jucăm șansa noastră, iar faptul că meciul va fi televizat de un post național sper să constituie un motiv de mobilizare în plus pentru fotbaliștii mei”, a declarat antrenorul principal al FC Cetatea, Ioan Radu.





