Un student a reclamat la poliție că în timpul unei competiții de baschet la care a participat i-a fost furat telefonul mobil din vestiarul sălii de sport a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava.
Florin D., din orașul Darabani, județul Botoșani, a reclamat că toată povestea s-a petrecut luni, între orele 10.30-12.00.
Tânărul a declarat că i-a fost furat doar telefonul, în valoare de 500 de lei, dintr-un buzunar al pantalonilor pe care îi lăsase în vestiar, deși într-un alt buzunar avea portofelul cu acte și bani.
Sala de sport, arată poliția, nu este prevăzută cu sistem de supraveghere video.
„S-au dispus măsuri pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.