– Vasile G., de 80 de ani, din municipiul Suceava, a fost determinat să-și lichideze contul din bancă, în care avea nu mai puțin de 47 de milioane de lei vechi, și să-i dea toți banii unui bucureștean, care-i promisese în schimb câștiguri fabuloase
– Deși fapta s-a petrecut acum doi ani, iar bătrânul și-a luat gândul de la bani, polițiștii de la au reușit să-l identifice pe autor, acesta fiind dus la sfârșitul săptămânii trecute în fața procurorilor
Bucureșteanul care a reușit să țepuiască un pensionar din Suceava de aproape 50 de milioane de lei vechi, promițându-i în schimb câștiguri fabuloase, a fost identificat de polițiști. Deși fapta s-a petrecut în urmă cu aproape doi ani de zile, iar bătrânul își luase de mult gândul de la bani, și de la faptul că autorul va mai fi prins, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Suceava i-au dat o veste bună zilele trecute. Tânărul care-l înșelase a fost prins și dus în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Florin Adrian O., în vârstă de 34 de ani, din municipiul București, este cercetat acum pentru înșelăciune și riscă să-și petreacă următorii 15 ani în spatele gratiilor. Deși polițiștii suceveni reușiseră să-l identifice de mai multă vreme și să-l dea în urmărire, bucureșteanul era de negăsit. Asta, până la joia trecută, când Adrian Florin O. a fost prins de lucrătorii Secției 1din București. Tânărul a fost preluat de judiciariștii suceveni și adus la Suceava, pentru a fi audiat în legătură cu înșelăciunea comisă asupra lui Vasile G., în vârstă de 80 de ani. În urmă cu doi ani (6 iulie 2004), bătrânul a fost acostat de bucureștean, care i-a spus că este fiul unui amic de-al său din tinerețe. Adrian Florin O. l-a îmbrobodit pe pensionar cu tot felul de scenarii, în urma cărora el și, chipurile, prietenul tatălui său, Vasile G., ar fi câștigat sume fabuloase. În tot acest așa-zis plan de înavuțire exista o singură problemă, aceea că celor doi le-ar fi trebuit câteva zeci de milioane de lei pentru a intra în afacere. Naiv, Vasile G. i-a spus bucureșteanului că are ceva bani la bancă și că l-ar putea el împrumuta cu suma de care ar fi fost nevoie. Astfel, cei doi s-au dus la bancă și au lichidat contul lui Vasile G., scoțând nu mai puțin de 47 de milioane de lei. La un moment dat, după ce au ieșit din bancă, Adrian Florin O., având toată suma de bani asupra sa, l-a rugat pe pensionar să îl aștepte puțin, pentru că el mai are de completat niște acte. Vasile G. a așteptat vreme îndelungată, dându-și seama în cele din urmă că a fost tras pe sfoară. Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că Adrian Florin O. mai este cercetat pentru fapte similare și în alte județe.





