– Deși în anul 2004, Eugenia Andriescu a fost pusă în posesia unei suprafețe de teren aflată între două blocuri din municipiul Fălticeni, oferită în locul unui teren pe care s-a ridicat un bloc ANL, actuala administrație locală ignoră actul de punere în posesie, amenajând pe terenul în cauză o parcare
– Primarul Vasile Tofan spune că punerea în posesie din 2004 este ilegală, terenul fiind pe domeniului public
– La schimb, femeii i se oferă un teren cu o valoare de piață de trei ori mai mică
– Vasile Tofan este locatar al unuia dintre blocurile ai căror proprietari vor folosi noua parcare
S-a trezit cu o parcare pe terenul pe care îl are în proprietate. Prin acest coșmar trece Eugenia Andriescu, în vârstă de 60 de ani, din municipiul Fălticeni, căreia nu-i mai este recunoscut dreptul de proprietate asupra unui teren, deși pentru suprafața în cauză femeia are un proces verbal de punere în posesie semnat de fostul primar din Fălticeni Ghiorghi Cornia. Totul a început după ce pe fostul teren al femeii, situat pe strada Ana Ipătescu din localitate, s-a ridicat un bloc ANL, administrația publică locală hotărând imediat ca aceasta să primească la schimb un alt teren aflat în apropiere. Prin procesul verbal încheiat la 21 aprilie 2004, Eugenia Andriescu era pusă în posesia a 775 de metri pătrați de teren, situat între două blocuri de pe aceeași stradă. De la această dată, femeia și-a plătit conștiincios impozitul pe teren, intenția sa fiind de a păstra și eventual de a vinde în viitor suprafața pe care o avea în proprietate. Totul a decurs conform planului până în urmă cu câteva săptămâni, când proprietara a constatat cu surprindere că pe terenul ei s-a turnat asfalt proaspăt și s-a amenajat o parcare pentru mașinile din zonă.
– A primit la schimb un teren de la periferia municipiului
Trebuie spus că încă din anul 2005, prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 48/26.05.2005, Eugenia Andriescu a fost „servită” cu 775 de metri pătrați de teren, amplasați pe strada Matei Milu, suprafață fiind oferită în locul terenului de pe strada Ana Ipătescu. Femeia a refuzat însă să întocmească actele notariale de punere în posesie, știind că valoarea terenului oferit este foarte scăzută. „Pământul pe care au vrut ei să mi-l dea are o valoare de trei ori mai mică decât cel pe care au făcut acum parcarea. Eu am acte legale pe terenul de pe strada Ana Ipătescu și nu accept să fiu păcălită”, spune răspicat femeia, care deja și-a angajat un avocat pentru a o reprezenta în procesul pe care îl va intenta primăriei. După cum ne-a declarat evaluatorul imobiliar Costel Călinescu, un metru pătrat de teren pe strada Ana Ipătescu costă între 5 și 17 euro. La o valoare de 10 euro (terenul valorează probabil mult mai mult deoarece pe el s-ar putea ridica un magazin, un bar), rezultă că terenul valorează aproape 8.000 de euro, condiții în care este lesne de înțeles de ce terenul este râvnit de toată lumea.
– Vasile Tofan aruncă toată vina pe fostul primar
Din punctul de vedere al administrației publice din Fălticeni, lucrurile stau puțin altfel, asta deși nimeni nu contestă autenticitatea actului de punere în posesie semnat în anul 2004. „Pentru a o împăca pe femeie, nemulțumită că pe terenul ei s-a ridicat un bloc, fostul primar a pus-o în posesie pe un teren care era intrat în circuitul civil. Un asemenea act se face printr-o Hotărâre de Consiliu Local, nu este suficientă numai semnătura primarului, așa cum este în cazul actului în cauză. Prin urmare, actul de punere în posesie nu este valabil. Pentru a o mulțumi pe femeie, i-am oferit la schimb un teren pe care însă ea l-a refuzat categoric”, își spune punctul de vedere Vasile Tofan, primarul municipiului Fălticeni. În aceste condiții, susține Tofan, amenajarea parcării s-a făcut pe domeniul public și nu pe terenul aflat în proprietatea unei persoane. „În campania electorală am promis că voi salva domeniul public și nu voi permite ca dughenele să răsară printre blocuri. Acest teren este necesar pentru ca locatarii din zonă să-și parcheze mașinile și nu poate fi în proprietatea unei persoane fizice”, spune Tofan. Pentru a clarifica situația, primăria din Fălticeni nu exclude nici varianta unui proces prin care să se ajungă la anularea procesului-verbal încheiat în anul 2004. Totuși, în condițiile în care actul de punere în posesie nu a fost încă anulat în instanță, se pot pune multe întrebări despre temeiurile pe baza cărora s-a dispus amenajarea parcării.
Tofan locuiește într-un bloc ai cărui locatari se vor folosi de parcare
Vasile Tofan, actualul primar al municipiului Fălticeni, cel care a dispus începerea lucrărilor de amenajare a parcării, locuiește chiar în unul dintre blocurile ai căror proprietari vor folosi noua parcare. „Chiar dacă locuiesc în zonă nu înseamnă că am amenajat parcarea pentru mine. Doar nu am zece mașini pe care să le întind pe toată suprafața. Cele două aspecte nu au nici o legătură între ele”, s-a apărat Tofan.






