La această vârstă sunt des întâlnite temeri imaginare. Copilul își poate închipui pericole pe care nu le-a întâlnit în realitate.
Imediat ce aude o istorisire vine cu întrebări care privesc persoana lui: „Mă îmbolnăvesc și eu?”, „Eu trebuie să mor?”, „Mi se va întâmplă și mie?”
Astfel de temeri sunt mai intense la copiii cărora li s-a dezvoltat o tensiune interioară pe parcursul primilor ani de viață, la cei cu imaginația stimulată de violența unui film sau de personajul înfricoșător dintr-o poveste, la cei care nu și-au dezvoltat îndrăzneala și independența sau la cei care au părinți extrem de protectori.
Când începe să manifeste o teamă, nu e cazul să-l convingi prin vorbe că nu are motiv să-i fie frică sau să-l ironizezi. Dacă vrea să discute ascultă-l cu atitudinea că nu i se va întâmplă nimic rău.
Copilul este suficient de speriat de ce produce imaginația lui. Nu-i cazul să alimentezi frica cu amenințări sau cu filme cu scene violente.
Este indicat să fie absorbit de jocuri și activități realizate împreună cu părinții sau cu alți copii un timp suficient de lung pe parcursul unei zile.
Frica de întuneric debutează brusc. Vei observa că într-o seară plânge sau protestează dacă-i stingi lumina. Ai două soluții la îndemână: să lași ușa întredeschisă sau să pui în cameră o lumină de control. Treptat dispare această teamă. Poți însă să o alimentezi forțându-l să stea singur în camera întunecată atunci când încă nu este pregătit.
Frica de animale și-o va depăși singur mai ușor decât cu ajutorul tău. (Nu-l trage lângă un câine doar ca să-i arăți că nu face nimic).
Frica de apă se manifestă violent chiar dacă în adâncul lui își dorește distracția pe care o vede. Totuși nu împinge un copil speriat într-un bazin. E adevărat că unii vor descoperi că e distractiv, dar majoritatea vor găsi foarte greu curajul necesar să revină în apa de bună voie.
Frica de răniri se manifestă foarte puternic pe fondul specific vârstei de a raporta totul la el („Mi se va întâmplă și mie?”). Simpla întâlnire a unei persoane cu handicap fizic, nedumeririle privind diferențele dintre fete și băieți, orice lucru deteriorat declanșează această frică. Mintea copilului îl transpune în locul persoanelor sau obiectelor și înfiripează ideea că același lucru ar putea să i se întâmple și lui.
Frica de război construiește teama că părinții lui vor fi uciși și nu va avea cine să aibă grijă de el.
Este greu să răspunzi unor întrebări („Ce e moartea?”), dar lipsa răspunsului, tăcerea, cearta, răspunsuri de genul „Alta treabă nu ai acum?” le dezvoltă ideea că se află pe un teren periculos. Este exact ceea ce dorești să eviți. Găsește răspunsuri liniștitoare, formulate la nivelul lor de înțelegere.
Acest subiect este foarte delicat și necesită implicare din partea părinților. Tratează-l serios și înțelege că e important să fii alături de copilul tău. El încearcă de obicei să se obișnuiască cu obiectul temerilor sale și oricum se simte stânjenit de ele. Nu-i place să le evidențieze și nici să discute despre ele. Nu-l ironiza, nu-l umili și nu-l forța să accepte ceea ce nu este pregătit să accepte. Atitudinea părinților și sprijinul lor, crearea unui mediu relaxant care să transmită siguranță vor ajută copilul să-și depășească aceste temeri fără a le prelungi și fără a crea efecte secundare.
