Te aștept, floarea mea!

Câtă vreme Putin continuă să râcâie la ușa lui Zelenski amenințând că, de nu i se deschide, dă foc Europei, orice altă temă gazetărească devine caducă înainte de a o supune pixului. Cel puțin până în momentul scrierii acestei tablete, nimeni nu poate avea nici certitudinea intervenției moscovite, nici a retragerii jucăriilor blindate, drept pentru care ne-am blindat și noi, având pregătite comentarii pentru amândouă variantele. Firește, le lăsăm să se fezandeze în stand by, dar, barem geografic, rămânem în zonă, reiterând o poveste din împărăția sovietelor ce a făcut furori cândva și prea cu grăbire s-a uitat. Revelațiile documentelor arată că Lenin a fost homosexual activ. Cercetările bulgarului N.V. Sokolov, doctor în istorie, au fost publicate, în rezumat, de gazeta sofiotă „Trud”, după ce tema făcuse, cu ani în urmă, și obiectul unor investigații ale presei noastre. Lumea schimbându-se hotărât, subiectul s-ar încadra azi în normalitate, devenind, cel puțin gazetărește, nerelevant: ce-a fost a fost, treaba lor! Însă, completat cu alte documente de arhivă, depășește cu mult sfera dezbaterilor privind libertatea sexuală, prin implicațiile politice adiacente, singurele care ne determină să-l evocăm acum. Partenerul lui Lenin nu era altcineva decât tinerelul Zinoviev, cu 13 ani mai june decât „marele dascăl al omenirii”. Idila o dezvăluie mărturii directe (Stalin a încercat cu premeditare să zăvorască în arhive scrisorile de amor ale lui Zinoviev, spre a fi utilizate doar la nevoie) și indirecte, din analiza comportamentală a cuplului „istoricește constituit”. Între 8 iulie și 5 august 1917, Lenin și Zinoviev și-au petrecut luna de miere într-o colibă de pe malul lacului Razliv, dar se pare că relația celor doi începuse încă în Elveția, unde cuplul a fost surprins de Krupskaia. Moment pe care Zinoviev îl evocă fără echivoc într-o scrisoare din 1918: „Nu trebuie să ne mai ascundem de Nadejda, spre deosebire de cele întâmplate la Geneva, unde ea ne-a prins pentru prima dată.” Despărțirea survenită după episodul Razliv a fost greu suportată de amândoi, dar mai ales de Zinoviev, care scrie de-a dreptul disperat: „Dragă Vova! Nu-ți poți închipui cât mi-e de trist fără tine, cât de mult îmi lipsesc mângâierile noastre (…) Poți fi sigur că, de când ai plecat, nu m-am atins de nimeni. Poți fi absolut sigur de sentimentele mele față de tine și de loialitatea mea. Crede-mă, nu m-am atins de un bărbat sau de o femeie și nici nu o voi face. Numai tu îmi ești apropiat…” Se pare că celălalt amorez n-a răspuns grabnic epistolei înflăcărate, așa că este nevoit să revină: „Dragă Vova! Tu nu mi-ai răspuns. L-ai uitat pe amicul Gherșele… Eu am pregătit pentru noi un loc frumos. Putem trăi acolo cât dorim (…) Este o locuință minunată și nimeni nu va putea împiedica dragostea noastră. Va fi ca înainte (…) Nimeni nu va putea înțelege sentimentele noastre. Vino cât mai repede. Te aștept, floarea mea. Al tău, Gherșele.” Semnătura se cuvine decodificată: adevăratul nume de familie al lui Zinoviev era Ovsel Gershon Apfelbaum. Câteva amănunte, pentru cei cărora persoana amorezului nu le spune prea multe: a fost unul dintre „greii” bolșevismului, ocupând funcții la nivelul cel mai înalt – Președinte al Internaționalei Comuniste, membru al Biroului Politic al CC al PC(b) din Rusia ș.a. Împreună cu Kamenev a susținut, în 1922, alegerea lui Stalin ca Secretar general și înlăturarea lui Troțki. Recunoștința lui Stalin s-a manifestat ca de obicei: „Gherșele” a fost arestat în 1935 și împușcat în 1936. Partenerul de episoade erotice, mort în 1924, nu mai avea cum să-l protejeze. Și, oricum, Lenin dispăruse de ani buni din viața politică reală, ca urmare a degenerescenței ce i-a tarat familia și, spun doctorii, a luesului contractat în tinerețe. (Întrebare: Zinoviev nu s-o fi molipsit, ori, cine știe, nu i-o fi dăruit chiar el marelui dascăl Treponema pallidum?) Pline de haz postum, scrisorile lui Zinoviev merită puse în ramă: „…mă încălzește gândul că, peste câteva zile, ne vom revedea și îmbrățișa. Te sărut pe tine și fundul tău marxist. Gherșele.” Spuzit de puzderia pupăturilor politice, fundul cu pricina devenise, se pare, mai puțin disponibil pentru săruturile înfocate ale lui Zinoviev. Care continua să insiste, chiar și atunci când Lenin era grav bolnav. Drept pentru care Krupskaia îl somează, în 1922: „Te rog să nu-l mai deranjezi pe soțul meu cu cererile tale pentru întâlniri. A sosit timpul să vă liniștiți. Nerușinarea voastră nu se mai poate răbda. Ilici este bolnav.”
Acești bolnavi care au condus lumea…