Reglementări

Taxa de poluare pentru mașinile noi aduse din UE se va plăti din 14 februarie 2010



Taxa de poluare pentru autovehiculele noi cu motor Euro 4 înmatriculate o singură dată în Uniunea Europeană va fi plătită începând cu data de 14 februarie 2010.
Potrivit unei decizii a Guvernului României de la sfârșitul anului trecut, autoturismele cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 de centimetri cubi înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare auto, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Aceeași facilitate se aplică și pentru mașinile de transport pasageri cu maxim 8+1 locuri, respectiv autoutilitarele de până la 3,5 tone, care au fost achiziționate din Uniunea Europeană în perioada precizată anterior.
Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a precizat că pentru tipurile de autoturisme amintite anterior taxa de poluare se va calcula începând cu data de 14 februarie 2010. De asemenea, pentru autoturismele cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 de centimetri cubi și pentru mașinile de transport pasageri cu maxim 8+1 locuri, respectiv autoutilitarele de până la 3,5 tone care nu au fost înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 și care se înmatriculează pentru prima dată în România începând cu 1 ianuarie 2010 se datorează taxa de poluare începând cu această dată.



Recomandări

Mii de suceveni vor lua cu asalt ghișeele de la înmatriculări, după eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie

Comisar-șef Florin Chiaptanaru, șeful departamentului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor
Comisar-șef Florin Chiaptanaru, șeful departamentului Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor