Decizie IȘJ

Taxă de bacalaureat pentru candidații care au picat examenul de două ori

Inspectoratul Școlar Suceava a stabilit, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Administrație, cuantumul taxei de bacalaureat pe care trebuie să o achite candidații care au mai susținut fără succes examenul de cel puțin două ori, precum și absolvenții liceelor particulare, indiferent dacă susțin bacalaureatul pentru prima dată sau nu.
Taxa de bacalaureat stabilită pentru acest an este de 225 de lei și trebuie achitată la înscrierea la examen, la secretariatul școlilor în care se susțin probele. Față de anul trecut, taxa de bacalaureat a fost majorată de la 217 lei la 225 de lei.
Un număr de 73 de absolvenți din promoțiile anterioare s-au înscris până acum pentru a susține examenul de bacalaureat. Cei care încă nu s-au înscris pentru prima sesiune de bacalaureat din acest an au posibilitatea ca în perioada 5-9 iulie să se înscrie pentru susținerea bacalaureatului în cea de-a doua sesiune, cea din toamnă.
În ceea ce-i privește pe absolvenții de licee particulare, este vorba despre 344 de candidați care trebuie să achite taxa de 225 de lei pentru a putea susține bacalaureatul.
Probele de competențe digitale și lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat s-au terminat, iar de luni, candidații vor intra în „focul” probelor scrise și vor susține cea dintâi testare la limba și literatura română.
Ultima probă scrisă se va da pe 2 iulie, iar rezultatele primei sesiuni a bacalaureatului se vor afișa pe 4 iulie. Contestațiile se vor putea depune tot pe 4 iulie, iar pe 8 iulie se vor afișa rezultatele finale ale examenului.
6.649 de candidați vor începe luni probele scrise ale bacalaureatului.

Recomandări

Matei Sava, care a obținut singura medie de 10 la bacalaureat, prezent la Gala performanței 2025 „Excelență în Educație”, la Parlamentul României

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Programul de licență ”Cinematografie, Fotografie, Media” din USV va beneficia de încă o sesiune gratuită pentru pregătirea admiterii