Dat în urmărire internațională

„Tăticul” hoților din Vatra Dornei a ajuns în arestul Poliției



Marius Simion, zis „Simi”, a fost prins în urmă cu două zile pe raza judeţului Prahova
Marius Simion, zis „Simi”, a fost prins în urmă cu două zile pe raza judeţului Prahova

– Acuzat că a dus mai mulți tineri în Italia, unde i-a obligat să fure pentru el, dorneanul Marius Simion, zis „Simi”, a fost prins în urmă cu două zile pe raza județului Prahova
– Simion, care se afla la volanul unui „Fiat”, a fost luat prin surprindere și blocat în trafic de oamenii legii
Marius Simion, alias „Simi”, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a ajuns, ieri dimineață, în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, la aproape două săptămâni după ce pe numele său fusese eliberat un mandat european de arestare.
Acuzat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava că, împreună cu încă doi indivizi, a obligat mai mulți tineri din Vatra Dornei să fure pentru el din magazine și locuințe din Italia, Simion a fost prins, marți, pe raza municipiului Câmpina, județul Prahova, fiind blocat în trafic de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.
Oamenii legii primiseră o informație potrivit căreia Simion urma să treacă pe acolo, la volanul unui autoturism „Fiat”, motiv pentru care au împânzit zona de patrule de poliție. Adus sub escortă la Suceava, Simion a fost prezentat, ieri dimineață, instanțelor judecătorești pentru confirmarea mandatului de arestare, fiind încarcerat apoi în arestul Poliției.
„Simi” a fost trimis recent în judecată, alături de doi amici de-ai săi, Costel Lazăr (34 de ani) și Dan Laurențiu Iacob, de 33 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane. Simion este acuzat și de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronice, după ce, susțin anchetatorii, a încercat, fără succes însă, să se reprofileze în „spărgător” de bancomate, cu carduri clonate.
Procurorii DIICOT Suceava susțin în rechizitoriul înaintat instanței că, în timp ce „Simi” se ocupa cu racolatul victimelor din rândul șuților din Vatra Dornei, Lazăr avea misiunea de a le supraveghea și, eventual, de a le mai aplica câte o corecție celor care se împotriveau. Iacob, în schimb, avea rolul de a primi și de a asigura cazarea șuților, de a-i instrui cu privire la locurile de unde aceștia urmau să fure, modalitățile prin care să comită infracțiunile și ce anume să declare în cazul în care erau prinși de polițiști. Oamenii legii încearcă acum să dea și de urma celor doi „locotenenți” ai lui Simion, și pe numele acestora fiind emise mandate europene de arestare.



Recomandări

Mandate de arestare pentru 30 de zile pentru cei trei suceveni acuzați de implicarea în fabricarea a peste 2 milioane de euro falși

Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro
Trei suceveni, arestați în dosarul privind fabrica de făcut euro de la Burla, unde s-ar fi tipărit 2 milioane de euro

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest

Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest
Un individ fără permis, care a scăpat cu fuga de polițiști, a încercat aceeași mișcare și a doua oară, dar a ajuns în arest