„Tatăl Nostru”, Rugăciunea Domnească

– Cea mai cunoscută Rugăciune Creștină
Rugăciunea Domnească reprezintă pentru ortodocși cel mai desăvârșit model de rugăciune. Rugăciunea pe care Dumnezeu Fiul a alcătuit-o la rugămintea unuia dintre Apostoli: „Doamne, învață-ne și pe noi să ne rugăm” (Luca 11, 1). Puterea ei, ușurința de a fi înțeleasă și bogăția cugetărilor ei o fac să fie cea mai de seamă dintre toate rugăciunile, fiindcă marea ei putere stă în faptul că prin ea nu numai „că ne rugăm împreună cu Iisus Hristos” (Origen), ci „ne rugăm cu înseși cuvintele Mântuitorului”, cum spune Sfântul Ciprian.
„Tatăl Nostru” este cea mai ușor de înțeles dintre toate rugăciunile, pentru că „pe cât este de restrânsă în cuvinte, pe atât este de cuprinzătoare” (Tertulian). „Toate câte le cerem în rugăciunile noastre se află cuprinse în Rugăciunea Domnească” (scrie Sfântul Ciprian, în „De Oratione Domenica).
Rugăciunea este alcătuită din trei părți: chemarea, cererile și încheierea, fiecare parte având rostul și semnificația sa.
Chemarea ne pune în adevărata stare de rugăciune: „Tatăl nostru, care ești în ceruri”. Cele șapte cereri cuprind năzuința credinciosului ca numele Tatălui să se sfințească în el („Sfințească-se numele Tău”), ca împărăția Lui să fie „printre noi și în noi” („Vie împărăția Ta”), iar rugătorul să fie vrednic de a împlini voia lui Dumnezeu pe pământ, așa precum îngerii o împlinesc în cer: („Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ”).
„Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă, astăzi”, cea de-a patra cerere, înseamnă că dorim a primi de la Domnul tot ceea ce ne trebuie pentru întreținerea vieții trupești și sufletești. Iertarea păcatelor noastre, în aceeași măsură în care și noi suntem în stare să iertăm celor ce ne greșesc, o cerem atunci când spunem „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Cerem Tatălui ca „harul Lui să ne ferească de ispitele, care întrec puterile noastre” (Mărturisirea ortodoxă, II, 23) atunci când invocăm „Și nu ne duce pe noi în ispită”, ca, în finalul rugăciunii, să formulăm către Dumnezeu și cea de-a șaptea cerere: „Ci ne mântuiește de cel rău”, cel rău fiind „diavolul cel potrivnic”, cum zice Sfântul Chiril al Ierusalimului.
Ultima parte a Rugăciunii Domnești, a treia, „Că a Ta este împărăția și puterea și slava în veci. Amin”, încheierea – doxologie exprimă nădejdea că vom primi cele pentru care ne-am rugat. Cuvântul „Amin”, cu care se termină Rugăciunea Domnească, este un vechi cuvânt evreiesc, pe care îl întâlnim, numai în Evanghelia Sfântului Apostol Matei, de 31 de ori, cu el încheindu-se toate rugăciunile și doxologiile, are înțelesul de „așa să fie”, cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, exprimând încrederea neclintită a credinciosului că Dumnezeu dă tot ce-i cerem cu credință.
Sursa: www.gîndul.info