Scrutin

Tatăl deputatului Pardău a câștigat alegerile din Dorna Candrenilor



Candidatul PD-L pentru funcția de primar al comunei Dorna Candrenilor, Mafteiu Candrea, a reușit să se câștige alegerile din primul tur de scrutin. Candrea, tatăl deputatului PD-L de Vatra Dornei, Dumitru Pardău, a reușit să obțină 56,86%, respectiv 853 de voturi din cele 1.500 valabil exprimate la scrutinul care a avut loc duminica trecută. Candidatul PD-L a fost urmat de reprezentantul PSD, Petru Boghean, care a reușit să obțină 466 de voturi, respectiv un procent de 31,06%, și de candidatul independent Sevastina Rusu, cu 8,6%.
Marii învinși ai alegerilor din Dorna Candrenilor au fost candidații PNL și PRM, care împreună au reușit să obțină doar 52 de voturi. Astfel, reprezentantul liberalilor, Radu Sofron Nedelea a fost votat doar de 35 de persoane, reprezentând un procent de 2,33%, în timp ce PRM-istul Gavril Nedelea a reușit să strângă 17 voturi, adică 1,13%.
Alegerile parțiale din Dorna Candrenilor au fost organizate după ce primarul ales la scrutinul de anul trecut, Mihai Carp (PD-L), a murit la sfârșitul lunii mai a.c., la vârsta de 68 de ani. După moartea acestuia, Mafteiu Candrea a ocupat cu titlu interimar funcția de primar al comunei Dorna Candrenilor.
Plasarea pe locul 2 a candidatului PSD este apreciată de președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Virginel Iordache, drept o reușită din punct de vedere al procentului realizat. Iordache a declarat că rezultatul a însemnat un progres pentru PSD comparativ cu alegerile europarlamentare din iunie, când a avut doar 13,3 la sută în preferințele electoratului. „Suntem pe drumul cel bun și Organizația Județeană Suceava a PSD se va preocupa și mai departe de optimizarea activității politice în Bazinul Dornelor, unde sperăm ca la alegerile prezidențiale să obținem peste 51 la sută”, a afirmat Virginel Iordache.



Recomandări

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4

Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4
Eșec dezastruos al coaliției de guvernare: în 6 orașe, inclusiv în Suceava, și în 6 comune Antonescu a fost pe locul 4