Judecătorii Tribunalului Suceava au decis, ieri, arestarea preventivă a lui Marius Tulbure, în vârstă de 25 de ani, și a lui Ionel Tulbure, de 47 de ani, tată și fiu, din comuna Rădășeni, cei doi fiind acuzați de tentativă de omor calificat.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, infracțiunea pentru care cei doi au ajuns să împartă aceeași celulă la subsolul poliției județene s-a petrecut luni după-amiază (13 februarie), în jurul orei 17:30, când l-au snopit în bătaie, pe una dintre ulițele din comună, pe un consătean de-al lor, Mihail Pavăl, de 43 de ani.
„Pe fondul consumului de băuturi alcoolice și din dorința de a se răzbuna, inculpații au exercitat acte de violență de mare intensitate asupra victimei, lovind-o cu pumnii, picioarele și cu un corp contondent dur (topor) la nivelul corpului și al feței, cauzându-i leziuni grave pentru a căror vindecare îi sunt necesare un număr de 23-25 de zile de îngrijiri medicale și care au fost de natură a-i pune viața în primejdie”, a transmis, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, procurorul Mirela Fânaru.
Potrivit unor surse judiciare, între victimă și Ionel Tulbure exista un conflict mai vechi, Mihail Pavăl amenințându-l de mai multe ori pe bărbatul în vârstă de 47 de ani cu acte de violență.
Spre sfârșitul anului trecut, victima l-ar fi bătut pe Ionel Tulbure, iar acesta nu a uitat incidentul și a decis să se răzbune. Ajutat de fiul său, i-a dat o lecție lui Mihai Pavăl, lecție însă pe care cei doi o plătesc acum cu prețul libertății lor.
Cu mâinile legate
Tată și fiu împart aceeași celulă în arestul poliției
