Un tânăr din comuna Marginea, Vasile-Ionel Bulceag, în vârstă de 26 de ani, a fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri, la cererea procurorilor din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, fiind acuzat că i-a promis unei minore o slujbă de ospătar în Grecia, însă, în realitate, adolescenta a fost dată pe mâna unor proxeneți, tot suceveni, care au obligat-o să se prostitueze, în apartamentul lor din Atena, încasând de la clienți tarife cuprinse între 20 și 100 de euro, în funcție de durata actului sexual.
În același dosar, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava au cerut emiterea de mandate de arestare în lipsă și pe numele celorlalți doi suspecți, Ilie Florin Boicu, în vârstă de 24 de ani, tot din Marginea, și concubina acestuia, Diana Anamaria Șcheul, de 18 ani, din comuna Satu Mare, cerere care va fi judecată astăzi, la Tribunalul Suceava.
Șase clienți pe zi
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii mai a anului 2009, Vasile Ionel Bulceag i-a propus minorei, Daniela L., în vârstă de 16 ani, să meargă în Atena, în Grecia, unde ar urma să lucreze ca ospătăriță într-un bar.
În realitate, Bulceag știa că fata nu va ajunge în nici un caz să lucreze în bar, ci pe mâna unui amic pe care-l cunoscuse pe vremea când lucra în Grecia (n.r. – Ilie Florin Boicu) și că acesta o va folosi la prostituție.
Bulceag, explică procurorii DIICOT, a dus-o pe minoră până la intrarea în Grecia, de unde adolescenta a fost preluată de Boicu, cel care, chipurile, ar fi trebuit să o cazeze pe minoră, pe perioada în care aceasta ar fi lucrat, și să o pună în legătură cu patronul barului în care să fie angajată ca ospătăriță.
Boicu, însă, împreună cu concubina sa, Diana Anamaria Șcheul, au dus-o pe minoră în apartamentul în care locuiau, în Atena, și profitând de faptul că adolescenta era singură, într-o țară străină, i-au luat actele, telefonul mobil și, sub amenințări cu acte de violență, au obligat-o să se prostitueze și să fure din magazine pentru ei.
Îi aduceau în apartament în medie șase clienți pe zi, iar tarifele variau în funcție de durata actului sexual, de la 20 la 100 de euro.
Salvată de un client care s-a îndrăgostit de ea
Potrivit anchetatorilor, Boicu și concubina acestuia i-au dat victimei și o carte de identitate falsificată, pentru a trece mai ușor de eventualele controale ale poliției elene.
Minora, explică anchetatorii, a încercat de mai multe ori să fugă, însă de fiecare dată a fost prinsă și adusă înapoi de către cei doi proxeneți, care o supravegheau îndeaproape.
Victima a reușit după câteva luni să se întoarcă în țară, cu ajutorul unui client, care s-a îndrăgostit de ea și care i-ar fi plătit lui Ilie Florin Boicu suma de 500 de euro pentru a-i înapoia minorei cartea de identitate.





