Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, la Bruxelles, că speră ca România să fie printre primele țări care ratifică, în Parlament, Tratatul de la Lisabona.
Președintele PNL a participat, vineri dimineață, la un mic dejun de lucru al Partidului Liberal Democrat European. Liderul PNL a declarat că după semnarea Tratatului statele UE trebuie să se concentreze pentru ratificarea rapidă a documentului.
„Sperăm să fim printre primele țări care ratifică, prin Parlament, acest document”, a spus Tăriceanu.
Reprezentanții liberalilor europeni prezenți la conferință, în frunte cu Graham Watson, au declarat că speră ca documentul să fie ratificat de statele UE până la finalul anului 2008 sau cel mai târziu până în primele săptămâni ale anului 2009.
Liberalii europeni au fost întrebați cum comentează propunerea președintelui francez Nicolasz Sarkozy privind crearea unui grup de reflecție la nivelul Uniunii Europene care să elaboreze strategii privind Uniunea pentru perioada 2010-2030. Liberalii au răspuns că ideea nu este una apropiată lor.
„Grupul nu este o parte necesară a infrastructurii instituționale a Uniunii Europene”, a spus Watson, precizând ideea trebuie dezbătută.