Președintele PNL, premierul Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, la finalul Biroului Politic Central, că ministrul Justiției, Monica Macovei, are susținere politică din partea sa, răspunzând astfel solicitării PD adresată partenerilor de coaliție.
„Cred că în privința doamnei Monica Macovei m-am pronunțat mai mult decât clar și, mai mult decât atât, trebuie să repet că doamna Macovei are susținerea mea politică”, a declarat Tăriceanu, răspunzând unei întrebări referitoare la apelul PD.
Totodată, el a susținut că va ține seama și de verdictul Curții Constituționale ca urmare a sesizării senatorilor liberali.
„În același timp, având în vedere că Guvernul are obligativitatea să respecte deciziile Parlamentului, colegii de la Senat au făcut o sesizare de neconstituționalitate pe anumite prevederi din Regulamentul Senatului care spun că este obligatorie demisia ministrului sancționat cu o moțiune. Așteptăm decizia Curții Constituționale. Dacă aceasta va fi una imperativă, va trebui să ne conformăm”, a mai afirmat premierul.
Președintele PD, Emil Boc, a declarat, duminică, că așteaptă de la UDMR și PNL o declarație fermă de susținere a ministrul Justiției Monica Macovei și față de lupta anticorupție.
Vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că solicitarea PD de sprijin pentru Monica Macovei nu-și are rostul, ținând cont că senatorii liberali nu au votat moțiunea împotriva ministrului Justiției.
UDMR va vota împotriva oricărei moțiuni la adresa ministrului Justiției Monica Macovei, dar nu poate promite un sprijin necondiționat față de aceasta, a declarat, duminică, agenției MEDIAFAX, deputatul Kelemen Hunor, președintele Consiliului de Coordonare al UDMR.





