Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că dezvoltarea sistemului de scut antirachetă în România este benefică pentru că include țara noastră într-un sistem de apărare colectivă al NATO.
„E o chestiune pe care România a acceptat-o și a solicitat-o de mai multă vreme, nu are niciun merit Guvernul actual”, a susținut Tăriceanu.
Întrebat dacă este benefică dezvoltarea sistemului de scut antirachetă pe teritoriul României, Tăriceanu a răspuns: „Fără îndoială”.
„Pentru că ne include într-un sistem de apărare colectivă al NATO, care ne va da garanții de securitate suplimentare, ținând cont de faptul că România nu are capacități militate capabile să facă față unor astfel de amenințări”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele Traian Băsescu a anunțat, joi, după ședința CSAT, că președintele SUA, Barack Obama a invitat România să participe la dezvoltarea sistemului de apărare antirachetă, șeful statului precizând că este vorba de stabilirea unor componente ale acestuia în țara noastră.
Băsescu a precizat că mesajul lui Obama a fost adus la București de subsecretarul de stat american pentru controlul armanentelor, cu care a avut o întrevedere în cursul dimineții de joi.
El a menționat că propunerea SUA a fost aprobată de CSAT.
Șeful statului a ținut să precizeze că dezvoltarea sistemului antirachetă nu este îndreptată împotriva Federației Ruse.
Președintele a precizat că în perioada următoare vor avea loc negocieri bilaterale pentru încheierea unor acorduri necesare, urmând ca acestea să fie ratificate de Parlamentul României.
Traian Băsescu a spus că decizia este importantă în consolidarea parteneriatului cu SUA, dar cel mai important este creșterea nivelului de securitate al României.