Premierul României, Călin Popescu Tăriceanu, se numără printre invitații la inaugurarea Centrului Economic Bucovina, ce va avea loc în data de 10 noiembrie 2006, a anunțat ieri președintele Consiliului Județean Suceava, Gavril Mîrza. El a precizat că alături de premier, la ceremonia de deschidere a Centrului Economic, investiție în valoare de 5 milioane de euro, sunt invitați să participe mai mulți miniștri și reprezentanți ai mai multor ministere, printre care cel al Integrării Europene sau al Agriculturii. De asemenea, printre invitați se numără toți primarii din județul Suceava, dar și reprezentanții conducerilor tuturor regiunilor din Europa cu care județul Suceava are încheiate parteneriate, respectiv Schwaben – Germania, Departamentul de Nord și Mayenne – Franța, Voievodatul Silezia – Polonia, Abruzzo – Italia, Cernăuți și Ivano Frankivsk – Ucraina, precum și din regiunile din cadrul Euroregiunii Prutul de Sus. Lista invitaților este completată și de ambasadorii la București ai tuturor acestor state, precum și de reprezentanții Comisiei Europene În România. „Vrem să dăm amploarea cuvenită acestui eveniment, pentru că nu cunosc alte centre economice de acest fel care să fi fost construite în România”, a spus Mîrza, adăugând că la inaugurarea Centrului Economic Bucovina se estimează că vor participa aproximativ 500-600 de persoane. El a reamintit faptul că după inaugurarea acestei investiții, Centrul Economic va găzdui ediția de anul acesta a Topului Firmelor din județul Suceava. În ceea ce privește „Centrul Economic Bucovina”, trebuie spus că acesta este structurat în trei zone, respectiv un centru expozițional, un parc industrial și un incubator de afaceri. Astfel, în cadrul centrului expozițional, cei interesați vor găsi spații pentru expoziții, conferințe, prezentări, traininguri, mese festive și restaurante, dar și spații pentru cercetare. Pe de altă parte, parcul industrial va cuprinde 8 pavilioane ce vor fi specializate pe principalele activități economice ale acestei regiuni, respectiv industria lemnului și celulozei, industria alimentară, turism și industria ușoară și grea.






