Tăriceanu: Dacă Boc nu vine cu măsuri anti-criză, PNL cere sesiune extraordinară a Legislativului



Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, i-a acuzat pe actualii guvernanți de incompetență, lipsă de profesionalism, de luarea unor măsuri „pompieristice” și i-a cerut premierului Emil Boc să prezinte un plan anti-criză, în caz contrar PNL urmând să ceară sesiune extraordinară a Parlamentului. „Măsurile economice pe care domnul Boc le-a luat demonstrează clar incapacitatea și incompetența lor (a membrilor Cabinetului Emil Boc – n.r.). Nu au nici până în acest moment un plan anticriză și au recurs la o serie de măsuri pompieristice”, a declarat duminică președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu.
Potrivit liderului liberal, măsurile Guvernului Boc denotă incapacitatea de a se confrunta cu efectele crizei prin elaborarea unui antidote, unor măsuri de prevenire, de limitare sau de combatere a crizei economice.
Tăriceanu a catalogat drept populiste măsurile Guvernului Boc, exemplificând prin ordonanța de urgență privind interzicerea cumului pensiilor și salariilor, plafonarea alocației pentru creșterea copiilor, interzicerea de achiziționarea de sedii și de automobile și limitarea salariilor unor directori de companii sau agenții.
„În ultima lună am asistat, din păcate parcă ar fi o copie la indigo a eșecurilor guvernelor FSN din anii ’90, când am asistat la naționalizarea valutei și la cifre amețitoare a inflației, când PIB a scăzut cu o treime”, a mai spus președintele PNL.
De asemenea, Tăriceanu l-a somat pe premierul Emil Boc să prezinte public un plan anticriză, în caz contrar liberalii vor solicita convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în acest sens.
„În decurs de o săptămână (Emil Boc – n.r.) să vină cu un plan articulat de măsuri anti-criză, altfel vom cere sesiune parlamentară extraordinară pentru a-i solicita domnului Boc să vină în fața Parlamentului să prezinte toate elementele pe care, până în acest moment, presupunem că le-a evaluat, analizat și ceeqa ce urmează să facă în aceaxstă privință”, a mai anunțat liderul liberal.
Totodată, el a reamintit promisiunile electorale ale PSD și PDL din perioada pre-electorală, printre care creșterea salarială a profesorilor și funcționarilor publici, și a respins acuzațiile actualilor guvernanți, susținând că situația economică a României la sfârșitul mandatului guvernului precedent a fost una bună.