Alegerile locale vor fi organizate, cel mai probabil, la sfârșitul lunii mai- începutul lunii iunie, data exactă urmând să fie stabilită săptămâna viitoare de către Guvern, a declarat, miercuri, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
El a precizat că, în ședința de miercuri, au fost stabilite prin ordonanță de urgență o serie de măsuri de organizare a alegerilor locale.
Ordonanța extinde termenul în care poate fi stabilită data alegerilor locale prin hotărâre de guvern, stabilind că aceasta va fi decisă cu cel puțin 75 de zile înaintea votării, în loc de 50 de zile, cum este prevăzut în Legea 67/2004. De asemenea, în cazul alegerilor parțiale, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 35 de zile înaintea votării, în loc de 30 de zile.
Cetățenii Uniunii Europene cu domiciliul sau reședința în România au dreptul de a alege în aceleași condiții ca și cetățenii români. De asemenea, au dreptul de a fi aleși, însă numai în funcția de consilier local și consilier județean.
Prevederea conform căreia militarii în termen votează numai la secțiile de votare din localitatea de domiciliu, în limitele prevederilor regulamentelor militare, a fost anulată.
Ordonanța introduce unele atribuții ale Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Astfel, Centrul selectează și prelucrează datele referitoare la cetățenii cu drept de vot cuprinse în Registrul național de evidență a persoanelor, tipărește și pune la dispoziția primarilor listele electorale permanente, în două exemplare.
Actualizarea listelor electorale permanente se realizează de către primarul unității administrativ-teritoriale împreună cu serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor. Termenul de punere la dispoziția primarilor a listelor electorale permanente de către Centrul Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor este de 35 de zile de la data stabilirii zilei alegerilor.
De asemenea, Centrul pune la dispoziția primarilor, în trei exemplare, copii de pe listele electorale permanente, care cuprind alegătorii din fiecare secție de votare. Aceste copii se predau, de către primar, în două exemplare, pe bază de proces-verbal, președintelui biroului electoral al fiecărei secții de votare, cu trei zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziția alegătorilor pentru consultare și un exemplar este utilizat în ziua alegerilor. Al treilea exemplar al copiei se păstrează de către primar.
Primarul comunică biroului electoral de circumscripție comunală, orășenească sau municipală, după caz, precum și biroului electoral de circumscripție județeană numărul de alegători rezultat din listele electorale permanente și complementare, în termen de 24 de ore de la constituirea acestora. Primarii sectoarelor municipiului București comunică numărul total de alegători atât birourilor electorale de circumscripție de sector, cât și biroului electoral al municipiului București. Birourile electorale de circumscripție asigură publicitatea numărului total de alegători prin afișare la sediul acestora.
Numărul definitiv de alegători se comunică de către primari birourilor electorale de circumscripție cu cinci zile înaintea datei alegerilor, pe baza datelor cuprinse în copiile de pe listele electorale permanente, copiile de pe listele electorale compelmentare și în lista suplimentară.
Listele electorale complementare au caracter permanent și îi cuprind pe toți cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot, care se află în evidențele Oficiului Român pentru Imigrări și au domiciliul sau reședința în localitatea pentru care se întocmește lista.
Listele electorale complementare se întocmesc și se actualizează de primar împreună cu formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru Imigrări. Aceste liste se întocmesc în două exemplare originale și se semnează de primar, de secretarul unității administrativ-teritoriale și d eșeful formațiunii teritoriale al Oficiului Român pentru Imigrări. Listele se păstrează în registre speciale cu fiel detașabile.
Primarul, împreună cu formațiunile teritoriale ale Oficiului Român pentru imigrări, actualizează listele anual, până la data de 1 martie. În anul în care au loc alegeri, actualizarea listelor se face în cel mult 45 de zile de la data stabilirii zilei votării.
Persoanele care și-au pierdut drepturile electorale se radiază din lista electorală complementară, în temeiul comunicării făcute primarului de către instanța de judecată, în termen de cinci zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Cetățenii Uniunii Europene cu drept de vot, care au domiciliul sau reședința în circumscripția în care au loc alegeri și nu se află în evidențele Oficiului Român pentru Imigrări, sunt înscriși, la cerere, de către primar în lista electorală complementară, pe baza unui document care le atestă identitatea și a unui document care atestă adresa la care locuiesc.